Dupa "capsunari", autoritatile constata exodul unei alte paturi profesionale: medicii. Asistentele medicale s-au trezit mai demult si au plecat masiv. Mai plecau si medici
inainte de aderare, dar numarul lor nu era atat de mare incat sa produca ingrijorare. Insa, in Romania, au inceput sa apara firmele de recrutare care cauta specialistii. Primii veniti au fost din Marea Britanie si s-au declarat in cautare de medici dentisti. Apoi, firmele interesate de medici romani au venit din Franta si cautau mana de lucru pentru specialitatile considerate deficitare. La francezi, cele mai vitregite specialitati sunt medicina de familie, anestezie-terapie intensiva, oftalmologie, obstetrica-ginecologie, psihiatrie, chirurgie generala.
Veniturile pe care pot sa le obtina acolo medicii romani ar fi de 10, poate chiar de 20 de ori mai mari decat salariile pe care le primesc in tara. Probabil vor aparea si alte firme de recrutare. Din toamna, vom avea un deficit serios de medici in Romania. In Iasi, in primele 3 saptamani ale acestui an, medicii au plecat pe capete. Si inainte, in Romania, o treime din posturile pentru medici anestezisti erau neocupate, de exemplu. Deficit era, in unele zone, si in cazul medicinei de familie, psihiatrie, radiologie, neurologie etc.
Cei mai tentati sa plece sunt medicii de pana in 40 de ani. Tocmai cei care, in cativa ani, ar trebui sa preia "stafeta". Tot printre ei sunt multi care au reusit sa se specializeze in spitale din Vest si ar putea aduce noutati in tehnicile medicale de pe plaiurile mioritice. Statul pierde banii pe care i-a investit in scolarizarea acestora: 6 ani de facultate si, apoi, 3-5 sau 7 ani de rezidentiat. In final, pacientii vor fi cei care vor pierde cel mai mult. Ca si cand nu s-ar fi gandit ca medicii ar putea prefera sa lucreze intr-un spital in care sa nu se intrebe daca mai sunt fese pentru urmatorul pacient, Ministerul Sanatatii pare paralizat. La lipsurile din sistem se mai adauga si modul in care sunt respectati medicii in propria tara. La instalarea in fotoliu, actualul ministru vorbea pe unde apuca despre cat de corupti sunt medicii si cum unii isi bat joc de banii publici. Acum cateva zile, Eugen Nicolaescu, ministrul de resort, anunta gures ca 100 de medici au solicitat acte pentru a pleca din tara. Contabilul din el stie ca in Romania sunt zeci de mii de medici.
Cu alte cuvinte, avem de unde pierde. Totusi, ministrul a facut ceva pentru oprirea exodului: a bagat la inaintare un proiect de ordonanta de urgenta prin care personalul medical din spitale ar putea fi convins sa ramana. Solutia: "indemnizatie de stabilitate" anuala, egala cu salariul minim brut pe tara. In acest fel, seful Sanatatii mai reuseste sa jigneasca inca o data lumea medicala. Altminteri, ca sa nu moara de foame, medicii vor continua sa plece, lasandu-l pe Nicolaescu in urma, cu marea sa reforma cu tot. Dar si pe bolnavi.

