Mi-am dat seama de asta acum două zile, când treceam prin Pasajul Unirii şi-am fost nevoită să aştept cuminte în întuneric fiindcă se lucra.
Evident, ştiam de la intrare de tevatură, fiindcă erau risipite câteva semne care avertizau că se circulă doar pe o bandă. În naivitatea mea, am considerat că pe acea bandă chiar se circulă. Se stătea. Şirul lung de şoferi călare pe volane pactiza spontan cu grupul de muncitori
din pasaj, toţi stăteam la fel: nervoşi.
Eu am lepădat rapid
starea de nervozitate - nu-mi stă bine şi, în plus
, eram curioasă să văd ce se întâmplă cu pasajul. Am aflat, panoramând ochii mijiţi, că se tapetează pereţii cu ceva frumos
, sclipicios. Când m-am mai obişnuit cu întunericul am observat că verticala s-a îmbogăţit cu nişte gresie, ceva, dale, faianţă - nu am distins prea clar. Pe mijloc, ca o broderie, au apărut semne reflectorizante, care lucesc de-ţi iau ochii la întâlnirea cu farurile. Ca să se vadă bine în pasaj, m-am gândit. Uite că sunt şi lucruri utile la care se gândesc oamenii plătiţi să facă asta. Şi am privit cu atenţie şi recunoştinţă înspre lucrători. Care se uitau şi ei la noi. Nu muncea unul.
