Vama Veche – de la o vulgaritate imaginara la una reala

E la moda
prin presa bucuresteana a deplange degradarea acestui paradis ieftin care era Vama Veche si a publica ieremiade despre cum plaja mitica a intelectualilor "alternativi" a fost invadata de marlani care umbla cu sosete flausate in sandale sau slapi de plastic si care asculta – invariabil – manele date la maximum. Vaicareala afectata in jurul destinului acestui sat atipic, Vama Veche, a creat un "mit urban" care, precum toate miturile de acest gen, proiecteaza o imagine falsa folosind elemente reale.

Prima parte a mitului consta intr-un requiem dedicat solemn presupusei autenticitati pierdute a litoralului Marii Negre, autenticitate care ar fi fost distrusa de vulgaritatea ce ne-a napadit dupa 1989. Sigur, Vama Veche, sat situat pe granita cu Bulgaria, era intr-adevar in anii comunismului o oaza a intelectualilor marginali care veneau aici sa faca nudism si sa se convinga unii pe altii ca fac parte dintr-o categorie aparte, dintr-un fel de elita nemanjita de compromisurile cu politica sau de caracterul gregar al maselor de sindicalisti care se dadeau cu namol mai la nord.


A doua parte a mitului se rezuma la niste simple si nu prea abile artificii retorice. Potrivit celor care se vaicaresc in presa, Vama Veche ar trebui "salvata", redata celor care o merita si care ar putea dupa aceea sa zburde iarasi acolo goi si superiori, netulburati de tentatiile modernismului si ale globalizarii, aidoma zimbrilor din Hateg sau sturionilor care nu pot fi pescuiti decat o data la zece ani.

Realitatea este insa mult mai simpla si linistitoare decat o sugereaza snobismul jurnalistic. In Vama Veche nu se aud niciodata manele (altfel decat din masinile unora), ci doar – enervant prin repetarea acelorasi benzi si discuri – hard rock si, din cand in cand, jazz. Atmosfera e la fel de delasatoare ca si "inainte", se face si acum nudism, pe strada principala se plimba si acum cersind anacronice spectre cu aspect de supravietuitori de la Woodstock, care dupa ce isi primesc doza de bere citesc pe plaja Octavian Paler si Paolo Coelho (in ce ma priveste, mai dezolant decat daca ar asculta manele), iar "marlanii" si "cocalarii" sunt rapid identificati si ignorati. Cat despre mizeria reala si dezolanta a satului, ea este in primul rand rezultatul nonsalantei elegantilor tineri, "modiste" si "artisti", care dupa ce danseaza desculti si umed-dionisiac pe plaja lasa in urma sticle goale, chistoace si balti de bol alimentar
nedigerat.

Cliseul perpetuat de catre intelectualii si publicistii bucuresteni, care consta in a scrie cu mahnire despre degradarea pamantului fagaduintei Vama Veche, este revelator pentru obsesia elitista romana. Trec peste faptul ca am vazut distinsi intelectuali sosind la plaja cu sandale si sosete (pacat inexpiabil), dar care sunt sincer convinsi ca ar fi calificati pentru a stabili un inventar al bunului-gust. Ceea ce impinge insa elita jurnalistica romana de astazi sa stabileasca asemenea criterii si sa se vaicareasca dupa paradisul pierdut, ca si cum proletarii vulgari care vin pe litoral nu ar fi tot romani, este exact ceea ce Luca Pitu a numit "sentimentul romanesc al urii de sine". Or, aici, vaicareala cu nasul pe sus despre cum s-a degradat Vama isi rateaza cu totul tinta. In Vama, macar, vulgaritatea e asumata.