Magazinele din Uniunea Europeană nu vor mai avea voie să cumpere becuri incandescente de 100 W sau alte corpuri de iluminat mate, deşi le vor putea vinde în continuare pe cele din stoc
, potrivit unei decizii a Comisiei Europene care va intra în vigoare de la 1 septembrie, anunţă europeanvoice.com.
Interdicţia de comercializare a becurilor incandescente ar putea duce la economii de 40 TWh/an în cadrul comunităţii europene, echivalent cu aproape consumul anual de electricitate al României.
Becurile ineficiente din punct de vedere energetic vor dispărea integral de pe piaţă din 2016, iar cele mai des folosite, de 25 W şi de 40 W, nu vor mai fi comercializate din 2012.
Comisia Europeană a adoptat formal în martie două norme ce vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice a corpurilor de iluminat, prin care becurile incandescente ineficiente vor fi scoase progresiv de pe piaţă şi vor fi înlocuite de alternative îmbunătăţite între 1 septembrie 2009 şi 31 decembrie 2012. Măsura are ca scop reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră.
CE estimează că gospodăriile din UE vor economisi în medie, în urma acestei măsuri, între 25 euro şi 50 euro pe an, chiar dacă costul
becurilor ecologice este mai ridicat decât cel al becurilor cu incandescenţă.
Magazinele din UE nu se mai pot aproviziona cu becuri de 100 W începând de marţea viitoare
Livescore fotbal un blog de livescore , meciuri in direct , scoruri live , meciuri live , livescore live si tot ce tine despre pariuri live fotbal
vineri, 28 august 2009
Magazinele din UE nu se mai pot aproviziona cu becuri de 100 W începând de marţea viitoare
Sulfina Barbu aşteaptă ca Nemirschi să prezinte un raport despre activitatea Ministerului Mediului
Preşedintele Comisiei de administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic
a Camerei, Sulfina Barbu, susţine că ministrul Nicolae Nemirschi nu a oferit informaţii clare privind programele derulate de către Ministerul Mediului, preferând să răpundă prin atacuri la persoană.
Sulfina Barbu susţine, într-un comunicat de presă dat joi publicităţii, că răspunsurile lui Nemirschi la întrebările ei privind activitatea Ministerului Mediului nu o mulţumesc şi a anunţat că-şi menţine solicitarea ca ministrul să prezintă un raport în faţa Comisiei de administraţie “sperând ca măcar în faţă Parlamentului ministrul să ofere date concrete, nu vorbe goale şi atacuri la persoană”.
Deputatul PDL îi impută lui Nemirschi faptul că nu ar fi oferit date concrete privind eficienţa programelor derulate de minister, date înlocuite de formulări ambigui. "Singura dată
clară pe care o prezintă Ministerul este numărul de proiecte de la programul Casă Verde, despre care însă recunoaşte subtil că <> adică nu se ştie câte vor fi aprobate (...) La fel de vagă este şi evaluarea programului Marea Debarasare, unde, despre cantităţile colectate ministerul spune că <>, la fel cum confuză şi imprecisă este şi referirea la <> ale Ministerului în cazul siturilor Natura2000", se arată în comunicatul Sulfinei Barbu.
În ceea ce priveşte nerezolvarea problemei depozitelor ecologice, despre care Nemirschi spune că era problema autorităţilor locale, Sulfina Barbu afirmă că Nemirschi uită că ministerul trebuie să elaboreze politicile generale în timp ce adminstraţiile locale doar le implementează.
Fostul ministru al Mediului ripostează şi la acuza actualului deţinător al portofoliului conform căreia Comisia Europeană ar fi apreciat că studiul pentru programul Natura 2000, asumat de Sulfina Barbu ca ministru, ar fi realizat superficial. "Atacurile la persoană ale ministrului Nemirschi îl descalifică şi nu îl ajută de loc să dea răspunsuri clare, care ar fi trebuit să reflecte profesionalism, aşa cum pretinde şi domnia sa. Nu fac întrecere de profesionalism cu ministrul Nemirschi, dar amintesc că nu numai la capitolul Situri Natura2000 am eliminat “steguleţul roşu” care putea aduce clauza de salvagardare sectorială", conchide Sulfina Barbu.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, susţine că afirmaţiile preşedintelui Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, despre activitatea la minister sunt nefondate şi anunţă că pentru programul Casa Verde au fost depuse 151 de proiecte aflate acum în analiza comisiei de evaluare
, proiecte a căror valoare însumează circa 100 milioane euro.
Pe de altă parte, campania
Marea Debarasare nu a avut drept scop "atingerea unei ţinte", ci conştientizarea populaţiei asupra importanţei colectării selective a deşeurilor de orice fel. "Campania Marea Debarasare şi-a atins scopul, dovadă fiind implicarea directă a autorităţilor locale, care şi-au organizat propriile zile de colectare, în paralel cu cea iniţiată de Ministerul Mediului, astfel încât cantităţile colectate au crescut simţitor", se arată în comunicatul transmis joi de Ministerul Mediului şi semnat de ministrul Nemirschi.
"În ce priveşte programul Natura 2000, dna Barbu ar trebui să-şi amintească faptul că în perioada octombrie 2005 -decembrie 2006 INCDD (Institutul Naţional de Cercetare în Delta Dunării, n.r.) a realizat studiul pentru desemnarea siturilor Natura 2000, studiu pe care şi l-a asumat din poziţia sa de conducător al Ministerului Mediului în acea perioadă. Urmare a acestui studiu, dna Barbu ar trebui să realizeze repercusiunile negative asupra dezvoltării durabile a numeroase localităţi din România, pe care le-a generat prin asumarea superficială a acestei decizii", se arată în comunicat.

Ford face lobby la guvernele europene pentru extinderea programelor de prime de casare
Ford Motor Co. face lobby la guvernele europene, încercând să obţină continuarea programelor de prime de casare, pentru a evita o nouă probuşire a pieţei în momentul retragerii acestor stimuli, a anunţat directorul executiv Ford din regiune, John Fleming, citat de Bloomberg.
Ford şi Asociaţia Constructorilor Auto
din Europa întreabă guvernele dacă pot continua programele de prime de casare sau dacă le pot reduce la un nivel minim, urmând să le retragă treptat, a spus Fleming.
Vânzările de autoturisme din Europa au crescut în iunie pentru prima oară în ultimele 14 luni, după ce guvernele au oferit ajutoare pentru scoaterea industriei din cea mai gravă criză de la cel de-al doilea Război Mondial. Ford estimează că programul
de prime de casare din Germania, în valoare de 5 miliarde euro, unul dintre cele mai de succes din Europa, va rămâne fără fonduri luna viitoare.
Încheierea programelor de ajutor care permit şoferilor să schimbe maşinile vechi cu modele noi "ne va duce înapoi la cifre mult mai scăzute", pentru că economia probabil nu şi-a revenit suficient, a mai spus Fleming. Anul viitor va fi probabil unul dificil, a adăugat el.
Programul de prime de casare din Statele Unite, încadrul căruia au fost oferite prime de până la 4.500 dolari, a produs
aproape 700.000 vânzări de autoturisme, a anunţat Departamantul de Transporturi
. Ajutoarele guvernamentale au ajutat la revenirea cererii în industria auto, determinând companiile Ford, General Motors Co. şi Chrysler Group LLC să-şi majoreze planurile de producţie în a doua jumătate a anului.
În Germania, Prima de casare, ce prevede vărsarea sumei de 2.500 euro penru toţi cei ce achiziţionează un automobil nou în schimbul celui vechi, susţine de mai multe luni piaţa auto.
Însă bugetul prevăzut, de cinci miliarde euro, va fi epuizat în câteva săptămâni, iar guvernul, care a prelungit deja acest program, a avertizat că nu va mai avea loc o altă prelungire.
În România, au fost semnate note de acceptare pentru 13.315 maşini din cele 28.457 de maşini oferite în a doua etapă a programului Rabla, iar Dacia a rămas marca preferată. În luna iunie - care a reprezentat prima tragere din cadrul celei de-a doua etape - românii semnaseră note de acceptare pentru 3.513 autoturisme.
În cadrul celei de-a doua etape mai există o tragere, care se va derula în cursul lunii august.

Sindicatele resping aplicarea concediului fără plată de 10 zile şi ameninţă cu proteste
Reprezentanţii sindicatelor au declarat joi, la finalul discuţiilor purtate la Ministerul Muncii, că nu acceptă propunerea guvernului de a trimite angajaţii din sistemul bugetar în concediu fără plată de câte zece zile până la finalul anului şi avertizează că se pregătesc de proteste.
"Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie nu sunt de acord cu cele zece zile fără plată şi vor respecta programul
anunţat privind acţiunile de protest începând cu luna octombrie. În acest moment a fost îndeplinită procedura prealabilă pentru declanşasea conflictului de muncă", a spus liderul sindical Romel Neagu.
Nici sindicaliştii din Educaţie şi Poliţie nu au fost de acord cu varianta susţinută de Guvern şi spun că, cel mai probabil, se va ajunge la acţiuni de protest.
"Respingem această variantă, care este inacceptabilă. În învăţământ s-au disponibilizat deja 20.000 de posturi de la 1 septembrie şi ca să muncim să facem acte patriotice nu se poate. Cel mai probabil se va ajunge la acţiuni de protest", a afirmat prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Pe de altă parte, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a spus că o variantă privind reducerea timpului de lucru în învăţământ ar putea consta în diminuarea programului de pregătire a profesorilor.
"Profesorii au o normă didactică de 18 ore la clasă şi restul orelor sunt pentru pregătire. Se poate găsi o soluţie pentru reducerea timpului de lucru din cele două părţi", a explicat Mocanu.
El a adăugat că, cel mai probabil, anul viitor vor fi majorare salariile bugetarilor situate între 600 lei şi 705 lei, iar dacă vor fi găsite resurse suplimentare, şi cele aflate "în apropierea valorii de 705 lei".
Executivul intenţionează să îşi asume răspunderea pe un proiect de Lege privind restucturarea unor instituţii publice şi aplicarea unor măsuri cu caracter financiar
, care prevede că ordonatorii principali de credite
pot decide dacă angajaţii vor avea 10 zile de concediu fără plată în intervalul septembrie - noiembrie sau pot decide reducerea programului de lucru, astfel încât venitul lunar al salariaţilor să fie redus cu 15,5%.

„Viaţă pentru sora mea”
După ce, acum 3 ani, „Alpha Dog” a fost sfâşiat de critici pentru lipsa de emoţie şi pentru absenţa de neiertat a comentariului social, regizorul Nick Cassavetes se răzbună acum cu o dramă copleşitoare.
Bazat pe romanul omonim al lui Jodi Picoult, „My Sister’s Keeper” (tradus “Viaţă pentru sora mea”) explorează o serie de dileme morale, etice şi legale
a căror grozăvie e creată de ritmul frenetic al tehnologiei medicale.
Când Kate este diagnosticată cu leucemie, lumea paradisiacă a Sarei (Cameron Diaz) şi a lui Brian (Jason Patric) se prăbuşeşte într-un iad spitalicesc. Şi când niciun donator potrivit nu este găsit pentru Kate, cei doi părinţi decid, la sugestia unui doctor
, să creeze unul. Aşa apare, prin fertilizare in vitro, donatorul perfect: Anna (Abigail Breslin). Datorită Annei, Kate trece cu mult de pragul de 5 ani la care i se prezisese moartea: până la cei 11 ani ai săi, Anna i-a dat lui Kate sânge, măduvă osoasă şi celule stem, iar acum i se cere să renuţe la un rinichi. Dar, deşi Anna îşi iubeşte sora mai mare, s-a săturat: faptul că a fost concepută ca donator de organe îi repugnă şi şi-ar dori o viaţă normală, fără operaţii. Prin urmare, apelează la avocatul
Campbell Alexander (Alec Baldwin).

Cine poarta raspunderea falimentului taranistilor
Presedintele de onoare al PNTCD, domnul Ion Diaconescu, a implinit deunazi varsta venerabila de 92 de ani... Cu acest prilej, domnia sa i-a indemnat pe cei care inca mai cred in PNTCD "sa nu lase partidul din mana", citand cuvintele lui Iuliu Maniu, ilustrul lider istoric al partidului. In acest context, se pune din nou intrebarea: "de ce se afla acest partid in agonie"?
Sa-i dam cuvantul lui Tom Gallagher, eminent istoric britanic al Romaniei de dupa 1989.... Cand in 1996, Conventia Democratica (CDR) a venit la carma ca "umbrela", reunind 18 formatiuni politice, PNTCD s-a aflat la comanda. Conventia avea un mesaj coerent cu idei clare: proprietate, anticomunism, cinste, incoruptibilitate. Opozitia a milioane de cetateni, beneficiari ai egalitarismului comunist, fata de capitalism se atenua. Muncitorii, care in alegerile din 1990 protestasera contra partidelor istorice, se aratau deceptionati de regimul Iliescu si sensibili la "Contractul cu Romania", aflat in centrul propagandei electorale a CDR, care promitea ca in urmatoarele 200 de zile viata diferitelor categorii de cetateni se va imbunatati. "Contractul cu Romania" modifica imaginea unui CDR revansard, gata sa intoarca ceasul
istoriei acolo unde se oprise in 1945. Promisiunea ca 15 000 de specialisti, ale caror talente fusesera neglijate de catre Partidul Democratiei Socialiste, vor fi promovati in posturi importante spre a demara un proces de refacere a tarii, in special in economie, era seducatoare, mai ales pentru tineret; ea servea lui Emil Constantinescu drept slogan, un om invatat, lansat in viata
publica de Alianta Civica, a carui statura nu incetase sa creasca dupa 1992, fost invatacel al lui Corneliu Coposu...
Evenimentele internationale favorizau o schimbare radicala in Romania, mai ales interventia americana pentru a se pune capat razboiului din Bosnia - o lovitura administrata regimului national comunist al lui Slobodan Milosevici, din Iugoslavia - de pe urma careia acesta nu s-a mai refacut (regim cu care Ion Iliescu pastra o discreta alianta...).
Ca urmare a implicarii Occidentului in sud-estul Europei, puterea parea sa alunece in aceasta parte a Europei din mainile fostilor comunisti intr-un mediu neopolitic instabil. Un lucru nu trebuia insa Constantinescu sa piarda din vedere... De fapt, puterea fusese pierduta de PDSR (partidul lui Iliescu), dar nu neaparat castigata de el, recte de Conventia Democratica cu PNTCD in frunte...
Ca urmare, din cauza infrangerilor partiale in alegeri, CDR s-a vazut, din capul locului, silita la un compromis cu Partidul Democrat, condus de domnul Petre Roman, format in mare parte din tineri membri ai fostei nomenclaturi comuniste, sensibili la reformele gorbacioviste. Tara s-a indepartat ani de zile de modelul occidental, trebuie spus si subliniat: cu aprobarea poporului roman prin repetate alegeri. Cine poarta, deci, vina istorica a marasmului prezent, pe langa care greselile taranistilor domnului Diaconescu imi par minore...?

Vama Veche – de la o vulgaritate imaginara la una reala
E la moda
prin presa bucuresteana a deplange degradarea acestui paradis ieftin care era Vama Veche si a publica ieremiade despre cum plaja mitica a intelectualilor "alternativi" a fost invadata de marlani care umbla cu sosete flausate in sandale sau slapi de plastic si care asculta – invariabil – manele date la maximum. Vaicareala afectata in jurul destinului acestui sat atipic, Vama Veche, a creat un "mit urban" care, precum toate miturile de acest gen, proiecteaza o imagine falsa folosind elemente reale.
Prima parte a mitului consta intr-un requiem dedicat solemn presupusei autenticitati pierdute a litoralului Marii Negre, autenticitate care ar fi fost distrusa de vulgaritatea ce ne-a napadit dupa 1989. Sigur, Vama Veche, sat situat pe granita cu Bulgaria, era intr-adevar in anii comunismului o oaza a intelectualilor marginali care veneau aici sa faca nudism si sa se convinga unii pe altii ca fac parte dintr-o categorie aparte, dintr-un fel de elita nemanjita de compromisurile cu politica sau de caracterul gregar al maselor de sindicalisti care se dadeau cu namol mai la nord.
A doua parte a mitului se rezuma la niste simple si nu prea abile artificii retorice. Potrivit celor care se vaicaresc in presa, Vama Veche ar trebui "salvata", redata celor care o merita si care ar putea dupa aceea sa zburde iarasi acolo goi si superiori, netulburati de tentatiile modernismului si ale globalizarii, aidoma zimbrilor din Hateg sau sturionilor care nu pot fi pescuiti decat o data la zece ani.
Realitatea este insa mult mai simpla si linistitoare decat o sugereaza snobismul jurnalistic. In Vama Veche nu se aud niciodata manele (altfel decat din masinile unora), ci doar – enervant prin repetarea acelorasi benzi si discuri – hard rock si, din cand in cand, jazz. Atmosfera e la fel de delasatoare ca si "inainte", se face si acum nudism, pe strada principala se plimba si acum cersind anacronice spectre cu aspect de supravietuitori de la Woodstock, care dupa ce isi primesc doza de bere citesc pe plaja Octavian Paler si Paolo Coelho (in ce ma priveste, mai dezolant decat daca ar asculta manele), iar "marlanii" si "cocalarii" sunt rapid identificati si ignorati. Cat despre mizeria reala si dezolanta a satului, ea este in primul rand rezultatul nonsalantei elegantilor tineri, "modiste" si "artisti", care dupa ce danseaza desculti si umed-dionisiac pe plaja lasa in urma sticle goale, chistoace si balti de bol alimentar
nedigerat.
Cliseul perpetuat de catre intelectualii si publicistii bucuresteni, care consta in a scrie cu mahnire despre degradarea pamantului fagaduintei Vama Veche, este revelator pentru obsesia elitista romana. Trec peste faptul ca am vazut distinsi intelectuali sosind la plaja cu sandale si sosete (pacat inexpiabil), dar care sunt sincer convinsi ca ar fi calificati pentru a stabili un inventar al bunului-gust. Ceea ce impinge insa elita jurnalistica romana de astazi sa stabileasca asemenea criterii si sa se vaicareasca dupa paradisul pierdut, ca si cum proletarii vulgari care vin pe litoral nu ar fi tot romani, este exact ceea ce Luca Pitu a numit "sentimentul romanesc al urii de sine". Or, aici, vaicareala cu nasul pe sus despre cum s-a degradat Vama isi rateaza cu totul tinta. In Vama, macar, vulgaritatea e asumata.

Mana libera pentru Romania in Moldova
Rezolvarea crizei politice din Moldova depinde acum exclusiv de eforturile Romaniei. Eliminarea ultimilor dinozauri comunisti din Europa depinde doar de hotararea pe care o vor dovedi conducatorii sai, de atasamentul fata de promovarea democratiei si de devotamentul pentru interesul national. Comunistii au tacut ca mortul in popusoi dupa alegeri, ignorati de partidele din "Alianta pentru Integrarea Europeana", care au discutat timp
de o luna noua configuratie a puterii si doar la final au convocat PCRM la discutii. Dupa ce Vladimir Voronin s-a intors de la Soci de la intalnirea cu Dmitri Medvedev, PCRM a iesit din mutenie si a dat un comunicat prin care a declarat ca nu negociaza cu AIE care a esuat si exista doar in mintea ziaristilor. Ingrijorarea s-a raspandit printre moldoveni: carevasazica Voronin a luat lumina de la Rasarit. Are bine-cuvantarea Moscovei sa se mentina abuziv la putere!
Nimic mai fals. Batosenia lui Voronin este doar o reactie de animal ranit, incoltit, care si-a pierdut mintile. Medvedev i-a trantit usa in nas fosilei comuniste. Ba, mai rau pentru Voronin. Rusii au trimis semnalul si la Bucuresti. Au relatat pozitia lor la intalnirea cu Voronin: Rusia are interese pe termen lung si din acest motiv nu poate sa-si puna toate ouale in cosul unui singur partid. In plus
, au tinut sa-i asigure pe romani ca "activitatile Rusiei in Republica Moldova nu vor depasi cadrul diplomatic". Adica, in limbaj diplomatic, rusilor le este indiferent Voronin, iar Romania are mana libera.
Nici macar asta nu e suficient. Romanii se misca incet si isi bat capul si acum, dupa o saptamana, daca rusii au fost sinceri sau mesajul (adevarat, dupa parerea mea) e destinat sa ascunda adevaratele intentii ale Moscovei. In plus, sunt o multime de indivizi in Uniunea Europeana care au profitat de pe urma lui Voronin. Un presedinte, chiar si intr-o tara mica si saraca, cum e Moldova, are multe de oferit celor care sunt dispusi sa-si vanda constiinta. Pe langa acesti mercenari, mai sunt politicieni occidentali care nu sunt la curent cu ultimele evenimente si, in consecinta, merg pe vechea politica, sa nu supere ursul de la Rasarit.
PCRM nu va vota presedintele propus de AIE si, in consecinta, nu va fi propus un premier care sa formeze noul guvern. Era de asteptat. Daca voteaza, trebuie sa plece de la putere. Iar istoria nu a consemnat niciodata cazul vreunui comunist intreg la minte care sa plece de bunavoie de la putere doar asa, pentru un moft, cum ar fi vointa electoratului. Constitutia confuza a Moldovei ii ajuta. Parlamentul poate fi dizolvat o singura data intr-un an si a fost deja dizolvat in urma esecului din mai. PCRM ar ramane astfel la putere pana la anul si vor incerca, prin propaganda neagra de la televiziunile aservite sau mituirea electoratului din bugetul secatuit al Moldovei sa castige viitoarele alegeri.
Aici ar trebui sa intervina Romania. Guvernanti care se mentin la putere abuziv trebuie tratati asa cum UE a tratat regimurile Mugabe si Lukasenko, puse sub embargo. Ipocritii din UE care s-au impotrivit schimbarii constitutionale din Honduras, din compasiune pentru un socialist, ar trebui cu atat mai mult sa se opuna ultimului regim totalitar din Europa. Iar daca se ingheata conturile celor vinovati pentru mortii din 7 aprilie, dupa model bielorus, atunci trebuie cercetate si aceste conturi si emise mandate europene de arestare pentru spalare de bani. Kalman Mizsei trebuie sa zboare si el.
In aceste zile nu ne refuza nimeni nimic in UE. La Bucuresti e un pelerinaj de politicieni UE, in frunte cu Franco Frattini, dornici sa obtina sprijinul Bucurestilor la formarea noii Comisii Europene. Mingea e la noi.

Ziua cea mai lunga
Pentru fotbalul romanesc, aceasta zi este una extrem de importanta. Nu se intorc armele, e 27 august, dar multe alte lucruri pot fi repuse pe un nou fagas. O calificarea in bloc in grupele Europa League ofera o punga de oxigen pentru un fotbal atins de toate crizele posibile. Steaua, CFR Cluj si FC Vaslui au sanse reale de calificare, iar Dinamo ar putea face o minune si in sens invers, dupa ce a scapat la mustata de o expulzare din lumea civilizata. Cum Unirea Urziceni si FC Timisoara au calificarile in grupe asigurate, lucrurile ar putea evolua senzational pentru cota fotbalului romanesc. Fiecare echipa care merge mai departe isi asigura un suport financiar
consistent, in jur de 3 milioane de euro, ceea ce conteaza enorm pentru bugetele din ce in ce mai rahitice din Liga 1, dar are si ocazia sa-si “expuna” cei mai valorosi jucatori intr-o vitrina mult mai aratoasa decat competitia interna. In plus
, iubitorii de fotbal satui de vorbaraia gaunoasa a oamenilor implicati in fenomen vor avea asigurate partide bune pana in luna decembrie, meciuri care pot readuce lumea civilizata pe stadioanele acaparate de huligani. La toate acestea se aduna si eventualele puncte, zestre ce poate ajuta Romania sa mai obtina un loc direct la masa bogatilor din Liga Campionilor. La sfarsitul acestei zile, fotbalul nostru poate primi un cadou aparent nemeritat pentru o parte din fauna care il paraziteaza. Ramane de vazut daca stie cum sa-l foloseasca.

Cine sunt „anchetatorii“ din Comisia Udrea
Continuă bålciul aşa zisei anchete a comisiei parlamentare preocupate, vezi doamne, de cheltuirea banului
public la Ministerul Turismului. Tartorii Comisiei Udrea - Ludovic Orban, Nicu Bănicioiu, Roberto Negoiţă, Adriana Săftoiu şi Aurelia Vasile - sunt aşii de treflă ai lui Vanghelie, cel care s-a lăudat public că a determinat naşterea Comisiei. Comisia a fost recuzată deja de Elena Udrea, după ce au apărut public înregistrările care probează adevăratele intenţii şi motivaţii ale „anchetatorilor“ în raport cu „cercetarea“.
Semnificativ este, însă, faptul că „aşii“ lui Vanghelie au serioase probleme de imagine şi nu numai, şi nu de azi de ieri. Din punctul lor de vedere, probabil că acest moment reprezintă şansa vieţii lor de a se vedea pe sticlă non-stop. Pentru o doamnă ca Aura Vasile, crescută şi educată în mediul complex al autobazelor, este evident că savurează clipă de clipă ocazia de a-şi vedea cocul tip „Suzana Gådea“ la TV.
În perioada în care ajunsese şefa autobazei ITA, probabil că lupta de zi cu zi cu şoferii a erodat-o interior
deoarece îşi reprimă cu greu un tic nervos şocant - o mişcare anormală involuntară şi repetitivă a umerilor care survine brusc şi o zguduie pe o scurtă durată. Psihiatrul C.N. ne-a declarat că p„Un tic nervos este o manifestare a unei stări de iritare, de furie. Reprimate, ele duc la acest limbaj al simbolurilor - ticurile“.
Domna Aurica este deci dominată de o sacră furie, ceea ce de altfel s-a şi consemnat public, de către cunoscutul insider al PSD, blogerul Şuţu, care descrie o situaţie semnificativă: „o avem pe Aura Vasile, de la PSD Bucureşti, care şi-a înfipt puţin unghiile în ciuful Magdei Bistriceanu, vineri, la petrecerea de 1 mai. Despre asta însă nu aveţi unde să citiţi, dar vă spun eu. S-a întåmplat la petrecerea cu mulţi mici şi multă bere, atunci cånd doamna în roşu, cu ochelari şi cu måna ridicată în semn de „du-te-n pizda mătii“, a luat-o de guler pe bruneta din stånga şi a dat cu ea de toţi pereţii parcului, spunåndu-i că nu mai are ce căuta acolo“.
Nasol. Elena Udrea are un motiv suplimentar pentru a evita vecinătatea impetuoasei Aurica.
Pe långă doamna Aurica, cu problemele ei nevricoase, mai avem un personaj cu probleme în Comisie, tot de natură nervoasă, dar cu o arie de manifestare mai vastă şi mai profundă, am zice noi. Astfel Roberto Negoiţă s-a confesat unui tabloid de profil pe tema problemelor sale sexuale, mărturisind cu tristeţe că şi-a început viaţa sexuală foarte tårziu, ca şi liceul dealtfel. Liceul ca liceu, faptul că l-a terminat la seral la vreo 30 de ani se poate întåmpla oricui cu probleme atåt de serioase. Şi cu privire la acest aspect am făcut apel la un specialist care ne-a explicat: „atåt cei care şi-au început viaţa sexuală prea devreme cåt şi cei care şi-au început-o prea tårziu, prezintă un risc mai crescut de a întampina disfuncţii sexuale - respectiv probleme legate de dificultatea de a menţine o erecţie şi de a atinge orgasmul“. A întârzia debutul vieţii sexuale ar putea „crea riscuri de sănătate care te împiedică să te dezvolţi normal din punct de vedere emoţional, cognitiv şi al relaţiilor interpersonale, care sunt cruciale pentru a avea o viaţă sexuală satisfăcătoare şi o stare generală de bine.“
Se vede cu ochiul liber dificultatea de a se exprima - gångăveala lui Roberto Negoiţă, deseori transparånd în luările sale de poziţie frustrarea şi starea generală de insatisfacţie a milionarului care ar trebui totuşi să fie cåt de cåt mulţumit cu ce i-a oferit viaţa. Cåt despre cunoştinţele sale de drept, căpătate la o „ecologică“, ce să mai vorbim: este evazionist fiscal, neîncasånd TVA pentru vånzarea de locuinţe şi invocånd necunoaşterea legii (ceea ce conform codului penal nu înlătură răspunderea penală).
Astronautul Negoiţă a anunţat că are ambiţia să plece în Cosmos, pe Lună, alături de Paris Hilton, cu o maşinărie de zbor a Companiei Virgin Galactic - din motive care ţin probabil de rezonanţa subliminală a numelui companiei)
Oricum, inadecvarea lui Negoiţa dar şi a colegului său de Comisie Nicu Bănicioiu, a fost surprinsă şi de raportul recent al strategilor americani angajaţi de Geoană care spun că deputaţii Nicu Bănicioiu şi Robert Negoiţă, trebuie înlăturaţi din spaţiul public deoarece aduc deservicii de imagine PSD-ului
Lipsa lui Bănicioiu de studii juridice şi faptul că nu înţelege ce se întåmplă cu el prin Parlament s-a dovedit ieri de exemplu, cånd acesta a ieşit de la comisie şi a spus că „reprezentanţii ministerului nu s-au prezentat la Comisie şi vor suporta rigorile legii. În acest sens, noi ne vom adresa organelor abilitate ale statului care vor face ca aceşti oameni să răspundă în faţa legii ca orice cetăţean al Romåniei“ la care un reporter a intrebat: la ce organe vă referiţi?. „Ah, nu stiu“, s-a bålbåit Bănicioiu. „O să întrebăm la Comisia juridică să vedem cui putem să ne adresăm“. Foarte bun „anchetator“ dl Bănicioiu, care măcar are scuza că e medic
stomatolog.
Adriana Săftoiu, fără studii juridice la bază, dar cu unele dobåndite ori la facultatea de litere romåno-spaniolă, ori în preajma lui Fulea sau a lui Imre Peter, este greu de clasificat, însă o exprimă cel mai deplin propriile-i vorbe, emanate pe cånd complota cu colegii de Comisie: „ Păi la firmă
la mine eu cånd primeam restanţe de 200 de dolari, avocatul său, că sunt firme cu asta care cu asta se ocupă, în cinci zile de la data la care expiră termenul de plată primeam hårtie tată: „Aveţi o restanţă, vă dăm în judecată“. Mă împrumutăm, îmi vindeam ciorapii, hai bă, dă banii repede“etc... Deci cu ciorapi o fi cucerit-o Imre...
Pe långă silfida de Săftoiu, preocupată intens de ciorapi, Orban este în mod evident la un cu totul alt nivel.
Orban, inginer TCM, a recunoscut cu lejeritate că a avut note proaste la şcoală şi că era premiant la ...chiul. Prezent la deschiderea anului şcolar la Colegiul „Ion Luca Caragiale“, Orban le-a povestit elevilor despre cum chiulea de la tezele la fizică, cum a avut nota scăzută la purtare şi cum cheltuia la loto banii primiţi de la părinţi pentru meditaţii. „În loc să mă duc la meditaţii, m-am considerat destul de deştept, am spus că nu trebuie să dau banii pe meditaţii. O parte din bani îi puneam la CEC şi o parte îi jucam la loto“. Anii au trecut iar acum Orban are exact nivelul intelectual pe care şi-l merită. Visează, tot ca în anii petrecuţi în toaleta liceului, la fete ca Simona Sensual, iar în rest viciile s-au înmulţit odată cu vårsta, pe långă jocurile de noroc adăugåndu-se şi rostogolitul pe (şi sub) mese în cårciumi.

Bursa zvonurilor
Pe la sfarsitul anilor '80 prietenul Ioan Buduca a avut o idee care azi ma amuza, dar care atunci mi s-a parut geniala: sa tinem amandoi un "jurnal de zvonuri", adica sa notam, pentru posteritate, ce se mai aude pe la cozi, la restaurantul Uniunii Scriitorilor s.a.m.d. Zis si facut: ne-am apucat de treaba, dar dupa cateva zile ne-am lasat pagubasi: apareau atatea zvonuri si barfe, c-ar fi trebuit toata ziua sa stam si sa le consemnam. Mi-aduc aminte de trei: 1) ca Ceausescu n-o mai duce mult, suferind, in faza terminala, de diabet
, prostata si cancer
la gat. (Ce-i drept, n-a mai dus-o mult, bietu', dar a sfarsit din cu totul alte cauze decat cele naturale
). 2) ca regizorul Mircea Daneliuc, exasperat ca nu i se da voie sa faca film, ar fi amenintat ca va cere azil politic in... Uniunea Sovietica, unde perestroica era in plina desfasurare. 3) ca Ceausescu va da un ordin ca toate crasmele si restaurantele sa fie transformate in cantine populare, fara alcool. (Parca vad si-acum unda de ingrijorare care a trecut brusc pe fata comesenilor de la Casa Scriitorilor...).
Zvonurile infloresc in vremuri de criza, asadar si acum. Mai ales din zona politicului. Deci, ce se mai aude prin targ? Ca pe Basescu l-au lasat americanii din mana, neinvitandu-l la Ziua lor Nationala (ceea ce eu nu cred), iar presedintele nostru, ca sa nu se observe chestia, s-a dus glont, de 4 iulie, la sarbatoarea Renault. Ca, pentru americani, nici Geoana n-ar fi o solutie
. De ce? Zvonuri si zvonuri... Ca Obama s-ar fi rastit la israelieni sa nu mai implementeze colonii in Cisiordania. Ca toata tevatura asta cu transporturile de munitie n-ar fi decat o lupta fratricida intre serviciile
noastre de informatii. In fine, ca Madonna ar fi ramas gravida cu bateristul formatiei care-o acompaniaza.
O singurA bursA e, azi, in crestere in Romania: bursa zvonurilor.

Mitraliera parlamentară
n principiu, orice comisie parlamentară, creată pentru a stopa risipa banului
public, este bine-venită.
Aşa a fost Comisia Gorghiu, care s-a ocupat de ministrul Monica Iacob-Ridzi. Aşa este acum Comisia Orban, care a luat la puricat prestaţia ministrului Elena Udrea. Tot în principiu, comisiile nu condamnă şi nu arestează pe nimeni, ci sancţionează, prin mijloace parlamentare, derapajele celor puşi să gestioneze banii ţării.
Repet: în principiu. În practică însă, lucrurile o cam iau pe arătură. În loc să acţioneze rece şi tăios, onorabilele comisii se scaldă în politicianismul de doi lei care a îndepărtat alegătorii de urne. Principiile pălesc în faţa intereselor de partid, iar elanul justiţiar devine o caricatură în faţa combinaţiilor de culise.
În celebrele discuţii înregistrate pe ascuns, Comisia Orban se comportă ca un grup de răufăcători care pun la cale o spargere. De partea cealaltă, chiar dacă are motive să se îndoiască de obiectivitatea Comisiei Orban, Elena Udrea greşeşte grav tratând Parlamentul ca pe o „zărzărică, zărzărea“.
Toate comisiile de lichidat miniştri îşi aleg clienţi doar dintr-o tabără politică. A fost Ridzi – PDL. A urmat Udrea – PDL. Cineva a cerut comisie şi pentru Berceanu – PDL. Acum se negociază o comisie şi pentru fratele şleampăt al lui Băsescu. Ar mai fi nevoie de o comisie pentru Videanu, una pentru Pogea, alta pentru Blaga, nu trebuie uitat nici Paleologu... şi tot aşa, până n-o mai rămâne neanchetat niciun ministru de la PDL.
Ce comedie! S-or fi îngrămădit toţi neisprăviţii la PDL, iar la PSD+PNL n-o fi niciunul! S-a vorbit de o comisie şi pentru Nemirschi (PSD), dar a fost amânată până mai încolo, spre tăiatul porcului... S-o fi adunat corupţia în 33% din Parlament, iar restul o fi virgin...

Mirajul Moş Crăciun
Mi-am dat seama de asta acum două zile, când treceam prin Pasajul Unirii şi-am fost nevoită să aştept cuminte în întuneric fiindcă se lucra.
Evident, ştiam de la intrare de tevatură, fiindcă erau risipite câteva semne care avertizau că se circulă doar pe o bandă. În naivitatea mea, am considerat că pe acea bandă chiar se circulă. Se stătea. Şirul lung de şoferi călare pe volane pactiza spontan cu grupul de muncitori
din pasaj, toţi stăteam la fel: nervoşi.
Eu am lepădat rapid
starea de nervozitate - nu-mi stă bine şi, în plus
, eram curioasă să văd ce se întâmplă cu pasajul. Am aflat, panoramând ochii mijiţi, că se tapetează pereţii cu ceva frumos
, sclipicios. Când m-am mai obişnuit cu întunericul am observat că verticala s-a îmbogăţit cu nişte gresie, ceva, dale, faianţă - nu am distins prea clar. Pe mijloc, ca o broderie, au apărut semne reflectorizante, care lucesc de-ţi iau ochii la întâlnirea cu farurile. Ca să se vadă bine în pasaj, m-am gândit. Uite că sunt şi lucruri utile la care se gândesc oamenii plătiţi să facă asta. Şi am privit cu atenţie şi recunoştinţă înspre lucrători. Care se uitau şi ei la noi. Nu muncea unul.

Cine a inventat mogulii (2)
Adresandu-se nu demult unor jurnalisti, Traian Basescu a spus ca statul nu se amesteca in presa. Aceasta s-ar putea deci bucura pe deplin de libertate si, implicit, problemele pe care le are sunt doar ale ei. A lua astfel ca un dat situatia presei, a presupune ca, spre exemplu, coruptia sau oligarhizarea patronatului in presa se datoreaza vreunui esec al pietei este o eroare. Ceea ce vedem este un esec al statului si, ca atare, exista un numar de lucruri indispensabile pe care doar statul le poate face pentru a incepe o terapie. Dar merita?
Categoric, da. Nu o sa avem o clasa politica mai buna, nu vom avea un stat mai respectat, nu vom avea institutii cu autoritate pana cand presa nu va exercita, in majoritatea ei, un discernamant similar celui din presa occidentala. Informarea de calitate a cetateanului este un bun public si necesita, ca atare, o politica publica. Statul este cel responsabil de functionarea institutiilor, fara de care piata nici nu e posibila. Iti dai imediat seama ca e ceva anormal la noi cand vezi emisiuni organizate sa-si bata joc de DNA sau de Fisc, pe banii celor urmariti.
Prima sarcina a
statului este deci sa asigure functionarea adecvata a institutiilor care au tangenta cu presa, sa reglementeze proprietatea, monopolul, competitia, fara a se amesteca in ele. Primul lucru de reglementat la noi este actionariatul din presa. Acesta trebuie sa devina obligatoriu transparent, cu penalizarea celor care nu il afiseaza sau folosesc intermediari. Al doilea lucru necesar este prevenirea concentrarii care restrange competitia din presa. Mie nu mi-a venit sa cred la ultimele alegeri cand am descoperit ca cele doua exit-poll-uri sunt facute de agentii care apartin celor doua televiziuni care le difuzeaza. Nu mai exista asa ceva in nici o tara din lume, nici daca ar fi vorba de agentii prestigioase, ceea ce nu e cazul! Pai, maine ne putem trezi ca astia se inteleg care e rezultatul alegerilor, cam cum se inteleg cine iese la "Zece pentru Romania", dar cu o miza mult mai mare. E de neconceput ca un singur trust de presa sau un singur patron sa aiba si televiziune, si radio, si ziar, si agentie de sondare a opiniei publice, mai ales dupa ce s-a ajuns la o asemenea concentrare in ultimii ani! Patronii vor intreba cum de pot trai alte tari fara asemenea legislatie; e foarte simplu, acolo nu a devenit o problema, nu s-a apucat Mafia sa cumpere ziare si televiziuni, ca la noi! Unde a existat aceasta problema istorica, de exemplu la americani, a aparut si o asemenea legislatie. In Franta, patronii de audiovizual trebuie sa aiba biografii la vedere si, de cum isi pierd onorabilitatea pe la Fisc sau judecatori, sunt in pericol sa isi piarda si licenta. CNA, poate pentru ca e in mana opozitiei, e singurul organism
care mai face ceva la noi (uitam Consiliul National contra Discriminarii, si el un organism necesar si activ).
Al doilea lucru de facut consta in protejarea si stimularea difuzarii de presa. Cum se face ca, dupa douazeci de ani de tranzitie, nu poti face un abonament in Romania incat tu sa fii sigur, ca abonat, ca primesti produsul pe care l-ai cumparat, iar vanzatorul sa fie sigur ca isi ia banii? Cine e idiotul care a facut aproape un monopol privat din Rodipet? Exista nenumarate variante de a stimula abonamentele, fie online, fie la produsul tiparit, dar toate se bazeaza pe capacitatea statului de a face respectate regulile. De exemplu, eu cred ca presa de calitate trebuie sa faca o intelegere si sa paroleze continutul pe Internet, nu exista alta varianta sa o salvam, dar asta nu se poate intr-un sistem de plati electronice
asa de primitiv ca la noi (in Estonia, cu cardul de identitate iti platesti si impozitele, si parcarea la parcometru). Dar toate acestea au solutii.
Al treilea lucru de facut este crearea unui standard de calitate. Asta am incercat noi pe vremuri, la TVR, cand am adus traineri de la BBC care sa faca sumarul stirilor, dupa ani de zile in care acesta era telefonat de la Guvern. Dupa noi, a ajuns repede iarasi telefonat de la Guvern. Dar cum totul se plateste, interventia repetata in media publica a dus la falimentarea acesteia. Gaurile negre se umplu din bani publici. Am asistat la doua coalitii impotente, care au uitat Agerpresul fara director, au lasat la TVR sa se calce legea in mod repetat in ce priveste personalul, chit ca va pierde procesele (dar mai tarziu), au lasat radioul sa se afunde, desi in toate aceste institutii exista si oameni buni, care striga dupa reforma. Nu doar mediile publice insa, ci oricine poate dovedi ca practica un jurnalism civic ar trebui sa poata capata subventii din bani publici, ca in Germania. Daca acest lucru e reglementat clar, e mult mai bine sa dai subventii la vedere presei de calitate decat sa ii dai discretionar publicitate de stat.
Finalmente, ziaristii asteapta, probabil, de la stat o forma de protectie sociala. Asta e cel mai nerealist, pentru ca ei accepta sa fie platiti la drept de autor
, ca sa castige mai mult, asa cum tot ei accepta sa lucreze in aceste trusturi fara nici o protectie a integritatii lor, imaginandu-si ca poti scrie ce vrei despre securisti chiar pe banii lor. Un numar mare de ziaristi sunt complicii situatiei din presa noastra sau ea nu ar supravietui nici o zi. Altii, gen Cristian Patrasconiu, care practica o forma didactica de jurnalism civic, sunt victime. Ziaristii, macar cei autentici, trebuie sa treaca si ei proba actiunii colective, a capacitatii de a se solidariza civic si de a sanctiona comportamentele inadecvate, cum cer magistratilor, nu doar cand ii ajunge pe ei valul, ci in fiecare zi. Ne pare rau dupa gasca tanara de la Cotidianul, dar cu doua-trei zile inainte sa fie restructurati dadusera titlul apelului anti-Bondrea al intelectualilor ca un apel al lui Liiceanu si Plesu "anti-Basescu" (spre stupoarea celor doi!). Neglijente din astea interpretative sunt regula la presa noastra.
Educatia jurnalistica e moarta, in primul rand ca nu cei mai educati sau mai scrupulosi fac cariera. Puterea contraexemplului! Pe vremuri am incercat sa incetatenim o scoala de televiziune BBC la noi. Cred ca am lasat actele
complet facute la TVR, dar proiectul a murit, cum mor toate proiectele la noi daca nu exista un castig direct pentru promotorii lor. Fiecare contribuie cu netrebnicia lui la netrebnicia generala. Cine ar putea fi, de exemplu, un campion plauzibil al reformelor schitate mai sus? Raspuns: orice om politic. Mona Musca a ajuns in topul popularitatii luand cauze din astea si urmarindu-le ani de zile. Orice membru al Parlamentului are acest baston in traista. Dar, din nou dilema actiunii colective. Nu mai bine platesti tu o bere, sau o diurna, sau un calup publicitar ca sa capeti tratament preferential decat sa incerci sa schimbi ceva? Poate vine altcineva intre timp
si rezolva problema! Problema e ca la noi nu prea vine nimeni. si cine a venit mai demult, ca mine, a plecat intre timp.

Cat va lua Mircea Basescu?
Scandalul privind implicarea fratelui presedintelui Romaniei in actionariatul unei firme de consultanta tehnica in domeniul militar pare sa se fi stins. Intoarsa pe toate fetele, s-a ajuns la concluzia ca fapta lui Mircea Basescu (de a se asocia cu mahari din industria de aparare si cu vechi negustori de arme) nu este de natura penala. Cel mult, ea tine de morala. Este ca la scoala, cand invatatoarea preda la o clasa din care face parte si propriul ei copil. Nimeni nu va crede ca el este intotdeauna atat de bine pregatit si vor exista suspiciuni ca vine cu lectia invatata de-acasa. Cand Traian Basescu este seful CSAT, organism care aproba achizitiile de armament si tehnica militara, iar fratele sau intra intr-o firma ce urma sa deruleze acelasi gen de afaceri, este mult mai grav decat in cazul invatatoarei. De pe urma relatiei mama-invatatoare-elev sufera doar cativa copii, dar cazul familiei Basescu seamana a altceva. A nepotism, de care nimeni nu mai vrea sa-si aduca aminte.
Saptamana trecuta, seful statului a declarat la Eforie Sud ca fratele sau: „De exemplu a semnat pentru o firma si a fost inregistrat in alta firma. Interesant, nu? Am primit copia
de pe documentele
pe care el le-a semnat si nu-i acelasi numar de firma ca acela care a fost inregistrat, desi a fost introdus in actionariat.“ Pentru ca a fost tras pe sfoara, Mircea Basescu trebuia sa se revolte pe loc. Nu am auzit, pana la aceasta ora, sa fi facut plangere la Parchet
sub aspectul infractiunii de inselaciune in conventii, art. 215, al. 3 CP impotriva celui care i-a bagat hartiile sub nas. Infractiunea se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. Mai mult, Mircea Basescu trebuia sa il actioneze si in judecata si sa solicite daune morale, fiindca, atunci cand a aflat din presa ca a fost pacalit, putea sa faca ceva la inima si a tarat intr-un scandal de proportii Administratia Prezidentiala. Inca nu-i timpul trecut sa-l dea pe mana procurorului pe cel care si-a batut joc de el intr-un asemenea hal. Daca nu a facut-o pana acum, inseamna ca declaratia demisionarului Aurel Cazacu, potrivit careia Mircea Basescu este o garantie pentru a deschide usile la Cotroceni, sta inca in picioare.

Uriasa nerusinare a bancilor
Pentru a saptea oara in ultimul an, presedintele Frantei ii convoaca la Elysée pe marii patroni de banci si le cere sa fie mai… rezonabili. si nu e prea sigur ca a reusit sa-i convinga sa se comporte mai putin arogant si lacom decat semenii lor de breasla; unii care in alte tari nici macar n-ar raspunde la o asemenea invitatie. Caci sistemul bancar a devenit, in globalizata societate bazata doar pe "ideologia" profitului, si pacostea ei – sursa actualei crize –, si primul profitor de pe urma aceleiasi crize. Iar casta bancherilor reprezinta deja un fel de guvernanta mondiala care accepta cu greu, numai cat considera ea necesar, interventia oamenilor politici si controlul din partea unor institutii traditionale. Altfel, ea da impresia ca ar trai, intangibila, undeva la etajul de cristal de deasupra marelui tripou care este sistemul pietelor financiare; tripou unde se perfectioneaza de cateva decenii bune economia de cazinou, spectrul sinistru al epocii noastre iresponsabile. E vorba de acest poker planetar in care speculantii stau calare pe fuse orare si pe spatiul
dintre secunde, dijmuind toate valorile care circula la schimbul electronic
in timp real si reducand productia de bunuri si de simboluri doar la aceasta prestidigitatie de fictiuni. Candva omenirea isi va da seama ca s-a imbolnavit grav, in zilele noastre, de virusul virtualitatii.
Deocamdata asistam la o varianta noua a paradoxurilor cinice. Cu cateva luni in urma, noua administratie americana pompa sute de miliarde de dolari in banci, ca sa le salveze de la faliment. Iar cu acesti bani bancii Goldman Sachs i-au fost destule doar cateva luni de speculatii ca sa revina pe linia de plutire. Mai mult chiar, ea si altele ca ea au trecut deja pe beneficii, si-au achitat datoriile, si-au regasit virginitatea si aroganta. Dar chiar si pentru materialista societate americana anuntul bancii ca le va acorda speculantilor din interiorul institutiei prime in valoare de peste 11 miliarde de dolari a fost o surpriza neplacuta. Iar noua administratie a perceput-o ca pe o insolenta. Sigur, teoreticienii practicilor bancare, ce admit cu piosenie o buna doza de furt, au venit si au intonat aria liberei initiative, a contractului intre indivizi egali, a neamestecului institutiei statale. E aceeasi ipocrita filosofie liberala care, intre noi fie vorba, va face sa capoteze si romanticul proiect de lege al lui Obama, visul lui despre o justa asistenta medicala generala, care sa-i asigure si pe cei 49 milioane de cetateni care nu au bani sa-si scoata maselele putrede.
In fond, daca pentru o banca e asa de simplu sa-si regaseasca solvabilitatea, de ce nu ar deveni speculatia de tip bancar chiar linia politica a guvernelor? Singura verificata, chiar daca uneori scuturata de crize… Concluzia logica ar fi ca politica, intr-un sistem global care a divinizat economia, ar trebui sa fie ea insasi un joc la ruleta similar. Poate ca nici nu suntem departe de cosmarul unei asemenea doctrine. Epoca noastra glorifica spiritul de competitie, nu spiritul de excelenta. Ce relevanta are competitia politica dintre un cioban analfabet cu ambitii publice si un fost politruc comunist incult, mancat de aceleasi ambitii?
Nici in Franta, nici prin alte parti criza nu a trecut. Numeroase unitati productive continua sa se inchida, somajul inca mai creste, deficitul public asijderea, inegalitatile devin un motiv de ingrijorare pentru putere, ascensorul social este in pana. Francezii sunt stresati, ingrijorati de ziua de maine, chiar daca bat recordul la natalitate in Europa. Li se cere in continuare sa faca sacrificii, ei insa nu uita ca in inima
devizei republicane sta cuvantul "egalitate". Sarkozy nu poate ignora efectele sociale pe care le poate produce aroganta bancilor. Ce fel de egalitate mai este atunci cand bancile, care au profitat de 25 de miliarde de euro ajutoare statale directe, afiseaza aceleasi intentii de a rasplati disproportionat rezultatele speculatiei financiare? Caci traderii de talent sau, pur si simplu, norocosi risca sa plece la alte banci daca nu li se mai asigura cota-parte din speculatiile lor reusite. Nu i-a picat nici lui Sarkozy deloc bine stirea ca BNP Paribas a pus deja deoparte un miliard de euro pe care planuieste sa-l imparta anul viitor celor mai dibaci speculanti si salariati ai bancii. Ceva mai devreme, chiar in varful crizei, Societé Générale anunta si ea un plan de stock-options pentru membrii din conducere. Numai numeroasele reactii de indignare au dus la renuntarea temporara la proiect. Dar se stie ca bancile pot sa faca aceleasi cadouri si pe variante ocolite.

Dive
Anunţata asumare a răspunderii guvernului pentru legea salarizării unice şi pachetul
Educaţiei la 2 septembrie e din ce în ce mai contestată. Niciun partid în afară de PD-L şi niciun cartel sindical nu vor legile respective. Dl Dragnea a avertizat că „dl Boc se joacă cu focul“ întrucât, după cum a reclamat dl Geoană, premierul nu poate obliga o parte a guvernului să facă altceva decât vrea.
Mă rog, guvernul ăsta a fost mereu într-o parte. Sindicatele cer şi ele amânarea legii salarizării unice până-n octombrie ca să se recalculeze coeficienţii. Oricât s-ar recalcula coeficienţii, tot nu vor mulţumi pe toată lumea. Varianta actuală prevede reducerea aparatului bugetar de la un milion trei sute de mii de angajaţi la un milion - şi asta până-n 2015. Adică reducem 300.000 de posturi în cinci ani. Puţin! Şi degeaba! Câtă vreme scazi la anul doar 100.000 de posturi dar bugetul scade şi el, e clar că banii nu ajung decât pentru jumătate din aparat. Deja suntem în această situaţie. Dacă guvernul, partidele şi sindicatele ţin morţiş să ajungem la blocaj general în tot sistemul bugetar în loc să-i tăiem urgent crăcile putrede, atunci sunt pe calea cea bună spre faliment. Dar criza-i criză, diva-i divă: diva muzicii pop a concertat la Bucureşti demonstrând încă o dată
că Madonna e mobile, cum bine se ştie. Şi diva muzicii Boc şi-a continuat recitalul: dna Elena Udrea a trimis Parlamentului „în semn de respect pentru instituţie“ (dar nu şi pentru comisia care-i poartă numele pe dos) toate contractele semnate la Ministerul Turismului pentru ca politicienii şi publicul să poată viziona această expoziţie de documente
istorice, începând de joi, orele 17. Păcat că n-are şi matineu.

Sentimente contradictorii
Să nu ne mai supărăm când suntem confundaţi cu alţii. Treaba are şi avantaje.
Am găsit recent în „International Herald Tribune“ o poveste pe care o auzisem şi la Bucureşti. Ambasadorul unei ţări importante, odată numit, a trebuit să îşi ia în primire postul. A aflat unde e ţara respectivă în avion, de pe harta reprodusă pe ecrane. Altă fabulă: personajul, când stewardesa i-a oferit apă, cola, cafea, ceai, a dorit …stewardesa. Fata, obişnuită cu obrăzniciile, l-a învăţat în compensaţie, în câteva ore de zbor, un număr de cuvinte: „Ce faci?”, „Bună ziua!” etc.
La aterizare, ambasadorul ştia tot ce trebuie ca să îşi îndeplinească misiunea oficială, încredinţată de şefii lui superimportanţi într-o ţară periferică. Putea fi foarte bine la Kinshasa sau Lima, tot aia era în capul diplomatului. Şi, dacă a aflat ceva despre Istanbul, Dracula, Dunăre, Carpaţi, Rusia, Balcani, eh, era deja suficient de înarmat să îşi servească ministerul de Externe. E posibil să avem de a face cu folclor diplomatic, destul de răspândit.
Nu trebuie să ne ofuscăm prea tare, mai bine chiar deloc, pentru că nu prea existăm pe hartă. „Ce e scris şi pentru noi…” Pentru aceşti domni, singurele oraşe de pe hartă sunt Londra, Washington, Paris, Moscova, Berlin şi încă vreo două-trei. Un exemplu simplu
: zilele trecute, făcându-mi bagajele într-un hotel cu pretenţii din Anvers, recepţionerul mi-a eliberat factura, a notat pe pagina de gardă, citez: „Stelian Tănase, Budapesta, România”. Am păstrat hârtiuţa. Când aş avea o criză de orgoliu, să am pe ce să mă uit şi să trec cuminte la locul meu.
După două săptămâni de preumblat printr-o ţară blândă cu oameni politicoşi, harnici mai ales, serviabili şi cu oraşe mai curate decât farmaciile noastre, am ajuns, scuzaţi expresia, „acasă”. Am trecut de controlul paşapoartelor şi, când am ieşit pe peron, la Aeroportul Otopeni a început nebunia. Emoţia revenirii nu avea cum să dureze mai mult de un minut. Nu erau taxiuri, lume nervoasă, încărcată de bagaje, copii, rude, tot ce vrei. O ceată de şmecheri guralivi îşi oferea serviciile
dubioase, cu vorbe mierose şi cu ochii înfipţi în portofelul tău.

Spionii americani îşi plătesc excesele antiteroriste
Furtună în CIA - Agenţia americană de spionaj. Pentru că, după cum descrie presa franceză, spionii săi sînt obligaţi să-şi expună "rufele murdare". Agenţia a fost zguduită de dezvăluirile unui raport asupra practicilor extrem de agresive din timpul interogatoriilor, în vremea preşedintelui Bush. Urmate de desemnarea unui procuror special (John Durham), însărcinat cu anchetarea vechilor dosare
în care agenţii americani erau bănuiţi că ar fi folosit violenţa împotriva prizonierilor. Procuror care va încerca, printre altele, să afle cum au dispărut 92 de casete cu înregistrări ale interogatoriilor.
Reprezentanţi ai CIA se tem că această anchetă ar putea chiar bloca activitatea serviciului în general, şi, cel mai important, activităţile sale antiteroriste.
"E un act politic, e teribil. E multă tristeţe printre profesioniştii agenţiei care au fost implicaţi. Le e frică. Mulţi vor pleca." Declaraţia aparţine unui fost responsabil cu activitatea antitero din CIA. O reacţie ce vine mai ales după ce, la începutul săptămînii, Administraţia americană a anunţat înfiinţarea unei unităţi speciale care se va ocupa cu interogarea suspecţilor de terorism. Spaima se transformă în frustrare cînd ne gîndim că activitatea
noii unităţi se va desfăşura în cîteva birouri ale Poliţiei Federale, FBI, rivala dintotdeauna a CIA.
Directorul spionilor americani, Leon Panetta, a luat foc. Potrivit ABC News, Panetta ar fi ameninţat cu demisia la o reuniune recentă de la Casa
Albă. Şi asta nu pe cel mai liniştit ton, din contră chiar. Pînă la demisie sau schimbare mai este, însă, cale lungă. Cel puţin biroul de presă al Case Albe neagă toate zvonurile din presă.
În aceste condiţii, analiştii politici remarcă noua poziţie delicată în care e Barack Obama: pe de o parte, le-a promis alegătorilor că "America nu va mai tortura pe nimeni", pe de altă parte, a fost surprins de opoziţia opiniei publice în privinţa închiderii închisorii Guantanamo. Şi, comentariile specialiştilor continuă: de fapt, desemnarea unui procuror special reprezintă o nouă manevră abilă a preşedintelui, o decizie care îi permite să se îndepărteze, cel puţin formal, de anchetă.
Oricare ar fi urmările celor două hotărîri (desemnarea procurorului special şi înfiinţarea noii unităţi), la Washington se anunţă discuţii incandescente. Între republicani, cei care se tem de scoaterea sub lumina reflectoarelor a unor activităţi ce ţin de "umbră", şi democraţi, care cer ca ancheta să nu se oprească la simplii agenţi, ci să meargă pînă la apropiaţii fostului preşedinte (oamenii care aveau decizia). Controverse ce se transferă şi către simplii alegători, care par să îşi piardă, încet-încet, încrederea în mitul Oabama.

Geoana nu-i deloc prostanac
Toata lumea ii zice "Prostanacul". Porecla cu care l-a taxat Iliescu "Coate Goale" pe Mircea Geoana - pentru ca si-a permis luxul sa nu-l asculte - a prins la public exact cum a prins apelativul "Bombonel" la Adrian Nastase. O alta porecla celebra - "Guzganul Rozaliu" -, cu care a fost blagoslovit Viorel Hrebenciuc, a facut inconjurul tarii. De unde se vede treaba ca, la PSD, poreclele sunt la mare cautare si fac cariera politica.
Eu nu sunt de acord cu supranumele de mai sus date ale-silor neamului. In cazul lui Hrebe, "Guzganul Rozaliu" nu exprima nimic din personalitatea politicianului pesedist. Guzganul este un sobolan mare, care face rau omului. Or, Hrebe a facut mult bine unor "oameni de bine"! In bunatatea lui, a facut bine si unui berbec pur sange arab, care s-a pripasit pe plaiurile mioritice.
In cazul lui "Bombonel", putem spune, cu mana pe inima
, ca numai dulceata n-a fost pentru Romania, pe timpul
cat purtatorul poreclei, Adrian Nastase, a fost premier. A, da, "Bombonel" a fost numai miere, oua si termopane pentru familia lui. Dar, in acest caz, nu se pune, pentru ca este normal ca onor "capul familiei" sa lupte pentru binele rudelor de gradul unu. In cazul lui Geoana, porecla "Prostanaculí nu se potriveste defel. Si iata de ce:
In primul rand, "Prostanacul" a prostit pe toata lumea - de s-au crucit si curcile -, reusind sa se cocoate in fruntea celui mai disciplinat si cu cei mai multI membri platitori dintre toate partidele: PSD. Adica, a fost mai smecher chiar decat Iliescu, Hrebe, Nastase, Mitrea, Vanghelie etc. Bifam cu o bila alb-branzos la un loc.
In al doilea rAnd, "Prostanacul" sta intr-o casa de vis ce apartine statului, si plateste o chirie modica. In acest caz, nu-i asa ca noi suntem prostanacii, si nu Mircica, seful PSD, care - desi are bani de-i intoarce cu lopata - se preteaza sa locuiasca intr-o vila somptuoasa, pe spatele nostru, pentru o chirie de cativa techini? Bifam cu bila alba.
In al treilea rand, "Prostanacul" are o sotie. Din cate stim noi, retardatii nu se casatoresc - fie ei si politici. Or, "Prostanacul" are nu numai o familie mare, ci si o supersotie, care tine casa
, e filantroapa si lupta pentru sanatatea romanilor. Sotia Mihaela e medicament la casa lui Geoana! Unde pune ea mana cresc vistieria familiei si conturile in bancile straine. Bila superalba.
In al patrulea rAnd, "Prostanacul" are o sotie care are un frate. Plus
o soacra! Fratele sotiei "Prostanacului" este un prosper bancher, Ionut Costea. Cumnatelul Ionut administreaza un nou Bancorex, pe numele lui de cod "Eximbank". Pai, daca "Prostanacul" ar fi fost prostovan, atunci cum mama dracului ar fi reusit unul ca el sa prosteasca o tara-ntreaga, proptindu-l in scaunul de presedinte al Eximbank tocmai pe cumnatelul Costea? Din prostie, cumva? Pe cine vrea el sa prosteasca cu porecla asta? Evident, pe prostii care l-au votat, care il voteaza si il vor vota la sfarsitul anului! Bila alba ca neaua.
In al nustiucatelea rand, "Prostanacul" vrea sa fie presedintele Romaniei! Ei bine, Mircica si-a dat arama pe fata si s-a dotat cu o echipa de consilieri americani: nu-i prost deloc "Prostanacul". Daca numai din functia de sef al PSD si-a tras case, vile si proprietati, si-a numit rudele si prietenii "retardati" in functii cheie, cum mai poate cineva sa creada ca, din fotoliu de la Cotroceni, "Prostanacul" va fi prost gramada? Asta, doamnelor si domnilor, sa o creada Popa-Prostu', ca eu n-o inghit! Pai daca, din scaunul de presedinte, "Fraierul cu cioc" a beneficiat de roadele "tigaretelor", daca "Matelotul" esuat pe aleile Cotrocenilor face bani din betoane, arme si inghetata, pros-tindu-ne pe toti cu lupta lui contra coruptilor - pe care, apoi, ii protejeaza pe la intrarile din spate ale palatului prezidential -, cum ar putea fi cineva atat de prosto-van sa creada ca "Prostanacul" nu va sti, in prostia lui, sa prosteasca 51% dintre alegatori si sa fure ce a mai ramas de furat? Bila atat de alba, ca la soare ne putem uita, dar la "Prostanacul", ba!

duminică, 16 august 2009
Bagam 25 milioane $
n scutul antiracheta Partea romana se va ocupa de software
si de sistemul de comunicatii
Tara noastra se va implica in cel mai ambitios program militar al Aliantei Nord Atlantice pentru supravegherea si apararea statelor membre. Astfel, Ministerul Apararii Nationale va participa la proiectul Alliance Ground Surveillance (Supravegherea Terestra a Aliantei)
Luna trecuta, Mihai Stanisoara, ministrul Apararii Nationale, a semnat, la Bruxelles, Memorandumul de Intelegere pentru Programul privind Capabilitatea de Supraveghere Terestra a Aliantei (AGS PMOU). In urma semnarii acestui document
, Romania s-a angajat ca va participa la proiectul international Alliance Ground Surveillance (Supravegherea Terestra a Aliantei). Este vorba de un sistem complex de radare, avioane de supraveghere si sisteme de comunicatii intre tarile NATO, creat in sprijinul combaterii terorismului, dar si pentru interconectarea cu scutul antiracheta. Aurel Ionel Lascu, secretar de stat si sef al Departamentului pentru Armamente, a confirmat pentru saptamanalul "Observatorul Militar" ca acest sistem complex de supraveghere o sa furnizeze date pentru scutul antiracheta care va fi instalat in Europa. "Da, o sa furnizeze date, dar aici e vorba numai de partea de supraveghere, pentru ca scutul antiracheta presupune si armament. Aceasta este doar o parte a sistemului care se doreste a fi implementat", a declarat oficialul MApN. Din punct de vedere finaciar, contributia Romaniei va fi de aproximativ 25 de milioane de dolari. Aurel Lascu a declarat ca, "implicarea noastra a ramas in proportie de 1,86% din proiectul total si reprezinta cam 25 de milioane de dolari pe decursul desfasurarii lui, iar lucrarile vor fi realizate de doua firme romanesti - pentru ca fiecare participant va primi o parte din lucrarile realizarii proiectului la el in tara."
NATO a selectat doua firme romanesti - ale caror nume nu au fost dezvaluite - care vor gestiona acest program
strategic. Aurel Ionel Lascu a precizat ca partea romana se va ocupa de software si sistemul de comunicatii.
Umbrela NATO
Anul trecut, presedintele Traian Basescu declara ca Romania are un castig major de pe urma Summit-ului NATO care a avut loc la Bucuresti
. "Este vorba despre scutul antiracheta complementar celui american. Acest scut NATO va proteja Romania impotriva eventualelor atacuri cu rachete balistice din Orientul Mijlociu", a sustinut Traian Basescu
. Sistemul de Supraveghere Terestra a Aliantei va avea doua componente principale. Sistemul va integra o componenta aeriana care se va baza pe avioane fara pilot (UAV) RQ-4B Global Hawk si o componenta terestra. Datele obtinute de la componenta aeriana vor fi completate de sistemele radar de la sol. Toate aceste informatii vor fi procesate cu ajutorul unor statii terestre fixe si mobile aplasate in toate stalele membre NATO.
Principala baza de operare va fi amplasata la Sigonella Air Base, in Italia. Prin combinarea informatiilor obtinute in timp real de componenta aeriana si de cea terestra, conducerea militara a NATO va avea acces non-stop la informatii despre orice posibila amenintare la adresa Aliantei.

Costel Iancu asteapta sa se pronunte sentinta in cazul sau
Magistratii Tribunalului Dolj
se vor pronunta pe 10 iulie în dosarul în care fostul director al Agentiei Nationale pentru Îmbunatatiri Funciare, Constantin Iancu, este acuzat de asociere si constituire de grup infractional organizat, lipsire de libertate si amenintare. Completul Tribunalului Dolj a audiat ultimii trei martori din aceasta cauza, la finalul depozitiilor acestora, aparatorul lui Constantin Iancu, dar si cei ai complicilor acestuia au sustinut pledoariile pentru apararea clientilor lor, transmite corespondentul NewsIn. În fata instantei, Constantin Iancu a declarat ca se considera nevinovat si ca acuzele ce i se aduc reprezinta o înscenare a omului de afaceri
Andrei Alexandru. „Eu am fost pus în fata faptului împlinit. Adica, timp
de trei ani, am fost chemat la audieri, am fost terfelit prin ziare, eu va rog, domnule presedinte, sa nu ma condamnati nevinovat. Totul a fost o înscenare, nu l-am sechestrat pe Andrei Alexandru”, s-a adresat Constantin Iancu presedintelui de sedinta. La fel au declarat Lucian Bâltac, Geromin Bâltac, Laurentiu Capotescu, zis Patatu’, Marian Sandu, fost Cristescu, zis Fibra, Robert Bâltac, acuzati si ei pentru constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup, sechestrare si lipsire de libertate, amenintare. La termenul de miercuri, la proces, trebuia sa se prezinte în fata magistratilor craioveni si o tânara, Daniela Radu, caruia unul dintre inculpati, Marian Sandu, zis Fibra, îi povestise la telefon ceea ce s-a întâmplat în ziua de 5 octombrie 2006. Numai ca mama acesteia a declarat în fata instantei ca fiica sa se afla în Anglia.

Oprescu i-a prelungit ilegal mandatul şefului de la Parcuri, Radu Popa
Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a dovedit încă o dată cât de ataşat este el de instituţia lui de suflet, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, şi implicit de oamenii pe care i-a pus în fruntea acesteia. Cea mai mare dovadă de „dragoste“ din partea lui Sorin Oprescu a fost comiterea unei ilegalităţi, pentru a-l menţine în funcţia de şef al ALPAB pe Radu Popa. De menţionat că ALPAB este o insituţie subordonată direct
lui Oprescu, iar contractele de milioane de euro care s-au desfăşurat de când Oprescu a preluat mandatul de primar au avut o strânsă legătură cu oameni din PSD, precum Iliescu, sau chiar cu prieteni apropiaţi ai fiului său, Mircea Oprescu.
Ca atare, uşor de înţeles să ţii cu dinţii de oameni de încredere (pentru el, desigur) precum Radu Popa sau Gabriel Iosif, fostul director al ALPAB, care, sub oblăduirea lui Oprescu, a comis atât de multe ilegalităţi, încât a fost la un pas să fie înhăţat de DNA. Din fericire pentru el şi din nefericire pentru români, Oprescu l-a ascuns bine pe Iosif într-o funcţie călduţă în Ministerul Economiei
şi l-a pus în funcţia de şef al ALPAB pe Radu Popa. Şi cine ar fi fost mai potrivit să-i ia locul lui Iosif decât un expert în inginerii financiare
! Radu Popa se poate „mândri“ cu mai multe plângeri penale înaintate procurorilor de către Bursa Română de Mărfuri, care îl acuză de o serie de infracţiuni din perioada în care a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al BRM. Reamintim faptul că ziarul „Curentul“ a dezvăluit că Radu Popa a luat bani din contul BRM pentru operaţii estetice de care a beneficiat o femeie care nu avea nicio legătură cu BRM (eventual doar cu Popa) sau pentru a cumpăra mobilă.
Dispoziţie fără număr, dată sau semnătură autorizată
Potrivit unor surse de încredere, Sorin Oprescu a semnat chiar ieri un act prin care i-a prelungit mandatul lui Popa, în ciuda faptului că el expirase încă de pe data de 26 iunie. De remarcat că nimeni din Primăria Capitalei, dintre persoanele autorizate, nu a vrut să pună vreo semnătură sau vreo ştampilă pe acel act ilegal. Mai mult, cea mai abilitată persoană care ar fi trebuit să semneze decizia lui Oprescu era chiar Secretarul General al Muncipiului Bucureşti, Tudor Toma, care însă a refuzat categoric să participe la o asemenea ilegalitate. Potrivit surselor noastre, Toma a declarat că nu-şi pune sub nicio formă semnătura pe un „document care funcţionează retroactiv“. Însă chiar şi aşa, fără semnătura Secretarului General, fără nicio dată, ştampilă de orice fel sau număr, Oprescu a semnat-o de unul singur şi cu de la sine putere i-a prelungit mandatul lui Radu Popa pentru următoarele 60 de zile (facsimil).

Blaga are chef de lux
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a gandit o Hotarare de Guvern prin care vrea sa-i dea clasa lui Iacob-Ridzi * Blaga a propus Executivului sa-i aprobe cheltuieli pentru organizarea de protocoale in strainatate la hoteluri de cinci stele
Desi criza financiara a adus la ordinea zilei reducerea cheltuielilor bugetare, Executivul a pregatit un proiect de Hotarare de Guvern (HG) pentru aprobarea cheltuielilor privind "organizarea in strainatate a actiunilor de protocol specifice Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei" (MDRL). Conform proiectului de HG aflat in consultare publica pe site-ul ministerului de resort, MDRL poate plati deplasarea persoanelor care participa la evenimente in strainatate, inclusiv la clasa business, iar invitatii ministrului Vasile Blaga pot fi cazati si la hoteluri de cinci stele.
Atat MDRL, cat si diferitele Autoritati si institutii aflate in subordinea sa pot organiza, in strainatate, "reuniuni, conferinte, colocvii, mese
rotunde, seminarii, cursuri, sesiuni, activitati de instruire, intalniri de lucru, prezentari si alte asemenea evenimente, in conformitate cu prevederile Strategiilor Multianuale/Anuale de Asistenta Tehnica ale Programelor operationale, in scopul implementarii acestora", se arata in proiectul de HG.
Cu ocazia actiunilor prevazute in HG, MDRL mai poate suporta cheltuieli cu inchirierea salilor de conferinta, interpretare simultana, traduceri documente
, cheltuieli pentru realizarea de materiale informative si promotionale, si orice alte cheltuieli impuse de natura evenimentului. De asemenea, in vederea promovarii programelor pe care le deruleaza din fonduri europene, MDRL poate organiza in strainatate campanii media (TV, radio, presa scrisa, Internet, outdoor si altele asemenea).
Fara Burj Al Arab
Conform Hotararii, ministrul Vasile Blaga isi poate caza invitatii "in structuri de cazare de maximum cinci stele", fiind exclus, practic, numai hotelul Burj Al Arab din Dubai. Cazarea celorlalte categorii de invitati poate fi realizata in structuri de cazare in limita maxima de 150 euro/ noapte/persoana. Pentru persoanele care participa la evenimente in strainatate la invitatia partii romane, MDRL poate suporta, "dupa caz", cheltuielile cu caracter protocolar, precum si cele legate de transport, inclusiv la clasa business, "in cazurile in care motive
de ordin protocolar impun acest lucru".
Normativele de cheltuieli cuprind limitele maxime in cadrul carora se pot aproba cheltuieli privind organizarea in strainatate a actiunilor de protocol specifice MDRL.
Conform proiectului de HG, MDRL poate organiza mese de lucru, in limita a 50 euro/participant, pentru cele oferite de ministrul Vasile Blaga si de 25 euro/ participant, pentru cele oferite de cei aflati in subordinea sa, secretari de stat, subsecretari de stat, seful Autoritatilor de Management.
Receptiile si cocteilurile pot fi organizate, "in situatiile care impun astfel de manifestari", in limita a cel mult 25, respectiv 20 euro/ participant, insa, numai cu aprobarea ministrului Blaga. Proiectul de HG limiteaza tratatiile cu apa minerala, cafea, sucuri, numai "in situatiile in care se impun", si in limita a 10 euro/zi.
Hotarare pentru acoperirea unor carente legislative
Avand in vedere lipsa unei reglementari legislative, pana acum nu au fost organizate astfel de actiuni in strainatate, ne-au declarat surse din cadrul MDRL. "Ministerul desfasoara o serie de programe de cooperare transfrontaliera cu finantare europeana. Cheltuielile pentru finantarea actiunilor de acest gen nu sunt acoperite de finantarea comunitara. De asemenea, nici legislatia romaneasca nu permitea MDRL sa finanteze astfel de actiuni in strainatate. Aceasta HG are ca scop acoperirea carentelor legislatiei romanesti.", au spus reprezentantii MDRL. Acestia au precizat ca adoptarea hotararii nu implica neaparat si organizarea unor astfel de actiuni.

„Legea lui Timofte” i-a dat acestuia casă ilegal
Deşi deţinea un apartament
cu patru camere
în oraşul Roman (judeţul Neamţ), fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Radu Timofte, a semnat ilegal un ordin pentru a-şi achiziţiona un apartament cu şase camere, dependinţe şi terasă, în „inima” Capitalei, mai exact pe strada Mihai Eminescu, din sectorul 2.
Metoda aplicată de şeful SRI a fost tradusă de procurorii anticorupţie, în rechizitoriul prin care aceştia l-au trimis în judecată ca instigare la abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, Timofte s-ar fi folosit de o serie de informaţii la care a avut acces în şedinţele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru a-şi cumpăra, la un preţ subevaluat, locuinţa de serviciu care, după cum susţin anchetatorii, i-ar fi fost închiriată nu tocmai legal, în 2002, printr-o „notă de atribuire”, aprobată de primul-ministru de atunci, Adrian Năstase.
„Conform legii, atribuirea locuinţei de protocol trebuie să se facă prin decizie a pre mierului, casa
fiind pusă apoi la dispoziţie de RA-APPS”, au completat procurorii. La un an de la închirierea locuinţei din strada Mihai Eminescu, Timofte a cumpărat apartamentul, motivând, printr-o declaraţie, că locuinţa de patru camere din Roman nu ar corespunde nevoilor familiei
sale. Probe solide în dosar sunt şi mărturiile unuia dintre subordonaţii fostului şef al SRI, locotenentul Ion Tudor, fost membru al Comisiei care ar fi trebuit să verifice legalitatea atribuirii locuinţelor de serviciu.
„Ionete Dumitru (consilierul lui Ion Popescu unul dintre adjuncţii lui Timofte, trimis în judecată în altă cauză, pentru o faptă similară - n.r.) mi-a sugerat să nu efectuez verificări în amănunt, ci doar să mă uit peste actele aflate la dosar. Menţionez că puteam verifica în detaliu, însă nu s-a dorit acest lucru de către conducerea unităţii”, a mărturisit Tudor procurorilor.

Medicii nu i-au recomandat lui Mihai Chitac interventia chirurgicala de extirpare a splinei
Fostului general Mihai Chitac nu i-a fost recomandata interventia chirurgicala de extirpare a splinei de catre medicii hematologi de la Spitalul Fundeni care au efectuat mai multe analize de sånge necesare inaintea interventiei chirurgicale. El fusese programat la Spitalul de Urgenta Floreasca pentru efectuarea unei operatii de splinectomie. In acest caz, daca instanta va fi sesizata fie de catre medici, fie de catre penitenciar, atunci fostul general ar putea fi reincarcerat.
Medicii hematologi de la Spitalul Fundeni nu au dat recomandare
pentru interventia de splinectomie în cazul lui Mihai Chitac, care a fost eliberat temporar din penitenciar, în vederea efectuarii acestei operatii, astfel ca el va fi externat, miercuri, de la Spitalul Universitar Floreasca, a declarat medicul
Mircea Beuran. Acesta a precizat ca, dupa ce a fost primita aceasta nota de la Spitalul Fundeni, nu se mai justifica ramânerea în spital a lui Chitac, astfel ca acesta va fi externat. Beuran a adaugat ca au fost terminate explorarile în cazul lui Mihai Chitac, astfel ca exista un set de analize cu care acesta va pleca de la externare, iar daca va exista o alta recomandare privind tratamentul într-o clinica de specialitate a Spitalului de Urgenta, atunci Chitac va fi reinternat. În 21 iunie, Mihai Chitac a parasit Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi internat in vederea efectuarii analizelor necesare interventiei chirurgicale pentru extirparea splinei. Generalul în rezerva Mihai Chitac (81 de ani) a fost condamnat anul trecut la 15 ani de închisoare pentru implicare în reprimarea manifestantilor de la Timisoara
în decembrie 1989, instanta militara eliberându-l pentru o luna din penitenciar pentru a fi suspus unor interventii chirurgicale. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti
a decis, în 17 iunie, eliberarea lui Mihai Chitac din penitenciar, pentru o luna, instanta admitând cererea de întrerupere a executarii pedepsei formulate de fostul general, pentru internare, dupa ce acesta a fost programat pentru operatie.
Judecatorul care l-a eliberat pe Mihai Chitac a aratat, în motivarea deciziei, ca prefera sa-l lase liber pe fostul general pentru ca instituirea pazei ar fi contraproductiva, deoarece ar avea efect negativ asupra starii psiho-morale ale unui suferind si l-ar lipsi si de ajutorul familiei.
Externarea lui Mihai Chitac din spital, dupa ce hematologii nu au recomandat operatia pentru care acesta a fost eliberat din penitenciar, deschide calea reluarii discutiilor în proces, daca instanta va fi sesizata cu privire la aceste aspecte de catre spital, penitenciar sau chiar Chitac.
Presiuni mediatice
Judecatorul Radu Stancu, cel care l-a pus în libertate temporar pe Mihai Chitac, a declarat ca, în cazul în care fostul general nu va fi operat de splinectomie, atunci, una dintre institutiile implicate în aceasta cauza, respectiv spitalul sau unitatea de penitenciar de unde a fost eliberat Chitac, ar trebui sa sesize instanta pentru ca magistratul sa poata relua discutiile în proces. Referitor la verdictul medicilor, magistratul a spus: “Va dati seama ca mediatizarea excesiva a acestui caz poate sa-i fi speriat pe medici si nimeni nu doreste sa-si asume o astfel de raspundere în cazul inculpatului”.

Un avion Wizz Air nu poate decola de pe Aeroportul Băneasa spre Italia
n avion Wizz Air nu poate decola de pe Aeroportul Băneasa spre Italia.
Avionul trebuia să plece la ora 13:50 spre Milano.
Avionul nu poate decola din cauza unei probleme tehnice.

Beşiktaş oferă 12 milioane de euro pentru transferul lui Adrian Mutu
Adrian Mutu este la un pas de Beşiktaş. Cotidianului turc "Gunes" informează că "Briliantul" ar putea ajunge în curtea "vulturilor" pentru 12 milioane de euro.
Potrivit aceleiaşi surse, impresarul lui Mutu, Matteo Roggi, este aşteptat astăzi la negocieri de şefii lui Beşiktaş, care s-au înţeles deja cu conducătorii Fiorentinei.
Adrian Mutu s-a aflat în această vară în vederile mai multor cluburi din Europa, precum Bayern Munchen, Wolfsburg sau Napoli.
Fiorentina i-a fixat lui Mutu o clauză de transfer de 13 milioane de euro.

ANI, un nou dosar. Un consilier de la Ministerul Întreprinderilor Mici si Mijlocii, acuzat de incompatibilitate
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în care se afla Camelia Dragu, care este atât consilier la Ministerul Întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri
, precum si administrator si lichidator practician al unor firme
. “Agentia Nationala de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, a constatat faptul ca doamna Dragu Camelia se afla în stare de incompatibilitate, întrucât detine atât functia de consilier la Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, cât si functia de administrator la SC DK Top Business
SRL si lichidator practician la Reco Socom si SC Emy Center Impex SRL”, se arata într-un comunicat de miercuri, remis de ANI. Procedura de verificare în cazul Cameliei Dragu a fost declansata din oficiu, ca urmare a nedepunerii de catre aceasta a declaratiilor de avere si de interese în termenele prevazute de lege. De asemenea, conform Legii 144/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, Dragu a fost sanctionata contraventional cu amenda în cuantum de 500 de lei. În declaratia de interese depusa la 6 august 2008, Camelia Dragu arata ca este membru al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din România si membru al Uniunii Nationale a Practicienilor în Insolventa din România. Potrivit prevederilor art. 94, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare, “calitatea de functionar este incompatibila cu orice alta functie publica decât cea în care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica”, potrivit sursei citate. Conform prevederilor art. 94, alin. (2), lit. “c” din Legea nr. 161/2003, “Functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmeaza, respectiv în cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale ori în alte unitati cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata”. Astfel, s-a dispus comunicarea actului de constatare Comisiei de Disciplina a Ministerului Întreprinderilor Mici si Mijlocii, pentru luarea masurilor ce se impun. În 15 zile de la data comunicarii actului de constatare, a conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate, persoana verificata poate face contestatie, conform prevederilor legale, arata ANI.

Coincidenta? Elena Udrea si-a rescadentat creditul la BRD in perioada in care banca devenea sponsorul clipului pentru Eurosport
Potrivit declaratiilor de avere din 5 ianuarie, la preluarea mandatului, respectiv 10 iunie, ministrul turismului, Elena Udrea, are un credit contractat la banca BRD – Societe Generale. Creditul initial, potrivit primei declaratii, era de 3.287.000 de euro (cu scadenta in 2009), dar, ulterior, acesta a fost majorat, probabil printr-o refinantare, la 3.297.000 de euro (cu scadenta in 2010) dupa incheierea parteneriatului dintre banca si Ministerul Turismului pentru campania de promovare a Romaniei.
♦ La cateva luni de la prima declaratie de avere, Elena Udrea a demarat proiectul de promovare turistica a Romaniei prin conceptul “Romania – Land of choice”, iar crearea si producerea clipurilor in care apar Gheorghe Hagi, Ilie Nastase si Nadia Comaneci a fost incredintata agentiei oficiale a BRD, ADDV Euro RSCG. Spoturile care urmeaza a fi difuzate pe Eurosport, detinut de o companie franceza, au fost produse de Multimedia Est, dupa ce banca a semnat protocolul cu Ministerul Turismului.
♦ Ministrul turismului a hotarat sa schimbe pe ultima suta de metri conditiile de participare la licitatia care se va tine pentru difuzarea clipurilor sponsorizate de BRD-Societe Generale. Cu aproximativ o saptamana inaintea licitatiei, Elena Udrea a emis o circulara prin care informeaza ca anul de referinta in privinta audientelor inregistrate de posturile de televiziune paneuropene nu mai este 2008, ci 2007. Ministrul a tinut sa se asigure ca banii ajung exact unde trebuie, chiar daca pe fir ar putea intra intermediari.
Pentru a intelege intreaga schema, trebuie sa spunem mai intai ca, la debutul mandatului de ministru al turismului, Elena Udrea a mentionat in declaratia de avere, completata pe 5 ianuarie, ca are un credit la banca BRD – Societe Generale, contractat in 2007, cu scadenta in 2009, in valoare de 3.287.000 euro.
Creditul Elenei Udrea la BRD
Dupa cinci luni, pe 10 iunie, Elena Udrea mentioneaza o alta valoare a creditului catre aceeasi banca BRD. De data aceasta, imprumutul este de 3.297.000 euro, cu 10.000 de euro mai mult, iar scadenta este anul viitor. Cu alte cuvinte, creditul a fost fie majorat si reesalonat fie majorat si refinantat. In ambele cazuri, sansele ca o persoana fizica sa obtina asemenea privilegii de la o institutie bancara, mai ales in aceasta perioada de criza, sunt extrem de mici, poate chiar inexistente. Trebuie sa ai o colaborare extrem de buna cu banca pentru a primi un asemenea cadou.
BRD plateste proiectul ministrului
Din ianuarie si pana in iunie, Elena Udrea a avut o activitate prodigioasa ca ministru al turismului, rezultatul fiind crearea conceptului “Romania – Land of choice”. Si pentru ca acest concept sa fie cat mai bine promovat in Europa
, a fost nevoie de realizarea unui clip publicitar. Pentru ca producerea acestuia sa nu coste statul roman, Elena Udrea a preferat o sponsorizare. Aici intervine BRD, care a platit creatia si productia clipului publicitar, inclusiv aparitia a trei mari sportivi ai Romaniei: Ilie Nastase, Nadia Comaneci si Gheorghe Hagi. Trebuie spus ca BRD este o institutie bancara franceza, la fel ca si actionariatul Eurosport, respectiv Grupul TF1.
Proiectul imobiliar din Floreasca, demarat in anul obtinerii creditului de la BRD
In urma cu doi ani si jumatate, spre sfarsitul anului 2006, Elenea Udrea a cumparat un teren in Sectorul 2 al Capitalei, pe strada Chopin, in cartierul Floreasca. In anul urmator, 2007, a inceput sa ridice un imobil de locuinte, dupa cum singura a afirmat. In acelasi an a contractat creditul la BRD, asa cum reiese din declaratia de avere, in valoare de 3.278.000 de euro. Se pare ca nici ea nu a scapat de criza financiara, efectele acesteia punandu-si amprenta pe dezvoltarea acestui proiect imobiliar.
Ministrul turismului are si alte colaborari cu oameni de afaceri francezi
Odata cu lansarea campaniei Romania „The land of choice” in fata primariei din Paris de la sfarsitul lunii trecute, ministrul turismului, Elena Udrea, a incercat sa mai atraga in diverse proiect turistice din Romania si alti investitori din Franta. Astfel, insotindu-l pe presedintele Traian Basescu in cadrul unei vizite oficiale in Franta, ministrul turismului s-a intalnit cu presedintele Micoinvest, Olivier Meziere, pentru a discuta un proiect de realizare a unei partii de schi in judetul Brasov, precum si proiecte de investitii ale companiei pe litoralul romanesc al Marii Negre. De asemenea, ministrul a purtat discutii cu directorul general al Alsace International, agentia de expansiune economica a Consiliului General al regiunii Alsacia, pentru dezvoltarea statiunilor de schi din zona Arges.
1Caietul de sarcini schimbat pe ultima suta de metri
Simtind ca scoaterea la bataie a bugetului pentru promovarea turismului romanesc prin intermediul canalelor internationale reprezinta o adevarata afacere cu efect scontat, ministrul turismului, Elena Udrea, a hotarat sa schimbe pe ultima suta de metri conditiile de participare la licitatia care se va tine pentru difuzarea clipurilor sponsorizate de BRD-Societe Generale. Astfel, cu aproximativ o saptamana inaintea licitatiei, institutia condusa de fosta consiliera prezidentiala a formulat o circulara prin care informeaza participanttii ca anul de referinta in privinta audientelor inregistrate de posturile de televiziune paneuropene nu mai este 2008, ci 2007. “Deoarece am constatat ca European Media and Marketing
Survey (EMS) nu a oferit inca un studiu pentru intreg anul 2008 si pentru a evita confuziile va comunicam ca audientele vor fi stabilite in functie de studiul EMS „Summer 2008 Monthly Reach”, perioada 01 ianuarie - 31 decembrie 2007, pentru care exista date furnizate de catre EMS si tinand cont de perioada de desfasurare a campaniei (iulie - decembrie)”, se arata in documentul Ministerului Turismului. Institutia guvernamentala a tinut sa se asigure
de faptul ca banii ajung exact unde trebuie chiar daca pe fir ar putea intra intermediari. Astfel, „ofertantii (...) trebuie sa faca dovada faptului ca pot furniza spatiul publicitar la posturile de televiziune solicitate (contact, declaratie din partea postului de televiziune)”, se precizeaza in circulara ministerului.
ADDV Euro RSCG agentia oficiala a BRD care s-a ocupat de campanie
Potrivit site-ului International Advertising Association, spoturile “Romania – Land of choice” au fost produse
de Multimedia Est si regizate de Sune Maroni si Nick Osbourne. Din partea BRD-Groupe Société Générale echipa responsabila de acest proiect a fost alcatuita din Bianca Dordea - Brand & Communication Director si Sorin Mihai Popa - Director General Adjunct, iar din partea ADDV Euro RSCG: Dorian Pascuci – Creative Director, Ioana Slaniceanu – Senior Copywriter, Daniel Catalinoiu – Senior Art Director, Alin Dumitrescu – AV Production Director, Tana Enedi – Client Service Director si Ana Barbulescu - Account Manager. ADDV Euro RSCG a executat campania în calitate de agentie oficiala a BRD -Groupe Société Générale, banca semnând la rândul ei un protocol de promovare a României cu Ministerul Turismului. “Paradoxal, clientul nostru direct pentru aceasta campanie nu a fost Ministerul Turismului, ci BRD - Groupe Société Générale. În urma protocolului de promovare a României încheiat între BRD - Groupe Société Générale si Ministerul Turismului s-a decis ca BRD - Groupe Société Générale sa achite costurile de productie, iar ADDV Euro RSCG sa execute campania, în calitate de agentie oficiala a BRD - Groupe Société Générale.”, a explicat Adrian Dura, Managing Director al ADDV Euro RSCG.
BRD plateste clipul de promovare difuzat pe canalul francez Eurosport
Apetenta ministrului turismului, Elena Udrea, pentru mediul de afaceri francez a debutat chiar in acest an, odata cu atragerea in cursa pentru promovarea Romaniei a celebrului canal de sport paneuropean Eurosport, dar si a bancii BRD-Societe Generale.
Postul de televiziune, care se afla in proprietatea mai multor investitori francezi a facut primul pas in relatia cu Ministerul Turismului. Acesta a promovat promotional la editia din acest an al celebrului turneu de tenis Roland Garros de la Paris sloganul ales de Elena Udrea pentru promovarea turismului autohton in pauzele publicitare. Astfel, desi emblema audio-video „The land of choice” apartine Croatiei pe paginile proprii de promovare a turismului, Eurosport a difuzat-o pe tot parcursul intrecerii sportive aparent fara nici o pretentie fincnciara. Telespectatorii Eurosport au fost informati în fiecare pauza a turneului de la Roland Garros ca turneul le este oferit de “România - Land of Choice”.
C-asa-i in tenis: gratuitatea costa
Aceasta insa era doar o parte dintr-o intreaga afacere care urma sa se parafeze cu partea romana, in care actorii principali erau Eurosport si BRD, ambele fiind detinute de capitalul international francez. Si asta pentru ca, in afara emblemei, ministerul condus de Elena Udrea intentiona sa arunce pe piata
internationala o serie de clipuri video cu minunatiile patriei.
Astfel, daca difuzarea emblemei audio-video a fost gratuita, promovarea clipurilor publicitare ale României urma sa coste statul aproape 1,2 milioane de euro. La sfarsitul lunii mai a.c., Ministerul Turismului anunta oficial ca România a demarat campania internationala de promovare ca destinatie turistica, pornind de la asocierea tarii noastre, prin intermediul canalului de televiziune Eurosport. Campania urma sa se deruleze printr-un parteneriat cu BRD, iar lansarea urma sa aiba loc la Paris. Actiunea a avut loc chiar in fata primariei capitalei franceze.
De fapt, oferta pentru parteneriat a venit din partea BRD, care a platit creatia si productia clipurilor video in care s-a utilizat imaginea celor trei sportivi romani, Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi, precum si onorariile acestora. De remarcat este ca, cel putin in randul publicului din Romania, folosirea imaginii celor trei vedete sportive ar putea crea o mare confuzie, atat Nastase, cat si Nadia Comaneci si Gheorghe Hagi fiind deja „embleme” ale promovarii produselor bancii in Romania. Ministerului Turismului ii reveneau doar costurile de promovare pe televiziunile internationale.
“Campania va continua pâna la sfârsitul anului cu difuzarea clipurilor de promovare a tarii noastre pe cel mai mare canal paneuropean de sport si pe cel mai mare canal international de stiri, acestea urmând a fi selectionate conform procedurilor nationale în vigoare”, se arata in comunicatul citat. Inca de atunci se sugera de fapt cine vor fi beneficiarii contractului care urma sa fie incheiat.
Contract cu dedicatie actionariatului francez
Documentatia de atribuire a contractului de achizitie publica de servicii pentru realizarea unei campanii de publicitate pe piata internationala, prin intermediul posturilor de televiziune cu acoperire paneuropeana si internationala avea deja o tinta extrem de precisa. Potrivit documentatiei ministeriale, este vorba despre un contract de achizitie de publicitate pe piata internationala, cu o valoare estimata de 1.344.500 de euro, fara TVA (1,6 milioane de euro cu TVA), echivalent a 5.646.900 de lei, la un curs mediu de 4,2 lei. Procedura se va finaliza printr-un contract de achizitie publica, valabil de la data semnarii pana la 31 decembrie 2009. Contractul va avea doua componente financiare. Pentru postul de televiziune paneuropean de sport, se vor aloca 1.008.400 de euro, in timp ce pentru postul international de stiri se va rezerva o suma mult mai mica, respectiv 336.100 de euro.
Caietul de sarcini intocmit de Ministerul Turismului pentru acest contract arata indirect de fapt care erau posturile de televiziune ce urmau sa incaseze bugetul Ministerului Turismului. “Avand in vedere publicul-tinta al acestei campanii de promovare a României ca destinatie turistica pe plan international, posturile de televiziune vizate sunt primul post international de stiri si primul post de televiziune europeana de sport selectate functie de audienta, conform datelor furnizate de catre European Media and Marketing Survey (EMS) pentru anul 2008, ambele posturi de televiziune cu emisie 24 de ore, 365 de zile, si difuzare in locuinte si structuri de cazare tip hotel sau similare”, se arata in comunicatul oficial al Ministerului Turismului. Un singur lucru era de fapt evident. Banii Ministerului Turismului urmau sa ajunga in buzunarul actionariatului francez al Eurosport. Si asta pentru ca datele aferente anului trecut ale EMS aratau ca postul TV Eurosport, lansat in 1991, este cel mai mare canal sportiv de satelit si cablu din Europa, confirmandu-si statutul de cel mai vizionat canal din Europa. In ceea ce priveste bugetul alocat postului de stiri, nu este exclus ca banii, desi mai putini decat cei care vor fi cheltuiti pe canalul de sport, sa ajunga in buzunarele Euronews, un alt canal paneuropean care are si actionari francezi. Reteaua Eurosport este detinuta de Groupe TF1, unul dintre cele mai mari holdinguri media din Franta. Potrivit datelor EMS, Euronews detine pozitia de lider de audienta intre canalele internationale de stiri din 20 de tari europene.

Emil Boc: "Am realizat 28 de măsuri anticriză în şase luni de guvernare"
Premierul Emil Boc a prezentat bilanţul Guvernului la şase luni de la învestire, susţinând că 28 din totalul
de 32 de măsuri anticriză au fost deja realizate, în timp ce patru măsuri sunt în curs de implementare.
"Am făcut o analiză a activităţii Guvernului în şase luni de funcţionare. În această perioadă, dintr-un total de 32 de măsuri anticriză, 28 de măsuri au fost realizate, iar patru măsuri sunt în curs de implementare. Printre aceste patru măsuri se află şi neimpozitarea profitului reinvestit", a declarat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de bilanţ a Guvernului.
Potrivit premierului, peste 56.000 de firme ar fi fost obligate să îşi întrerupă activitatea
şi să intre în faliment dacă datoriile bugetare acumulate de acestea pe fondul crizei economice nu ar fi fost amânate temporar la plată.
Şeful Guvernului a mai arătat că printre măsurile restante se numără neimpozitarea profitului reinvestit, capitalizarea CEC şi suplimentarea bugetului pentru cercetare. Totodată, premierul a anunţat că pe viitor, Guvernul vrea să continue parteneriatul public-privat şi să menţină cursul echilibrat euro-leu. "Guvernul a reuşit să menţină nivelul taxelor, şi aici mă refer la menţinerea cotei unice de impozitare de 16% şi menţinerea TVA-ului de 19% şi vom încerca în continuare să stabilizăm indicatorii economici. (…) Am reuşit până în prezent să ţinem sub control fenomenul şomajului şi suntem în stare în continuare să achităm pensiile şi salariile", a mai arătat premierul.
La capitolul măsuri anticriză deja realizate, Emil Boc a mai vorbit despre introducerea pensiei minime garantate, modificarea legii achiziţiilor publice pentru ca fondurile europene să fie absorbite mai uşor, micşorarea salariilor şefilor agenţiilor şi ai companiilor
de stat, precum şi reducerea veniturilor membrilor în cadrul consiliilor de administraţie.
Premierul a mai dat asigurări că ţinta de deficit negociat cu CE şi FMI, de 2,7%, este îndeplinită. "Suntem în graficul angajamentelor interne şi internaţionale", a insistat Boc. La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea a declarat, la finalul şedinţei, că “Guvernul şi-a respectat angajamentul luat în raport cu FMI", în condiţiile în care deficitul cumulat pe S1 este de 14,418 mld. lei, respectiv 2,7 % din PIB-ul aferent anului 2009, cu 0,03% din PIB sub ţinta negociată cu FMI. Potrivit ministrului, volumul veniturilor totale ale bugetului general consolidat, realizate în primele şase luni, însumează 77,23 mld. lei, iar cheltuielile totale ale bugetului general consolidat 91,65 mld. lei, ceea ce însemană un deficit de 2,7 % din PIB-ul pe 2009.

Boureanu către Bănicioiu la comisia de anchetă: "Ori faceţi pe prostul, ori chiar sunteţi prost"
Deputatul PD-L, Cristian Boureanu, i-a transmis deputatului PSD, Nicolae Bănicioiu, că ori face pe "prostul", ori chiar este "prost", în momentul în care acesta a ridicat problema prezenţei deputatului PD-L în Comisia de anchetă privind Ziua Tineretului deoarece Boureanu este sub ancheta DNA.
"Ori faceţi pe prostul ori chiar sunteţi prost, şi-mi asum ceea ce spun, ca să începem de dimineaţă cu jigniri, şi nu observaţi foarte clar diferenţa între un om implicat în chestiunile de la MTS, cu probleme legate de MTS, şi o cercetare care se desfăşoară undeva în România, în instituţiile statului. Îmi asum ce spun că de ipocrizie m-am cam săturat!", a replicat Boureanu decalraţiilor lui Nicolae Bănicioiu, care priveau prezenţa sa la lucrările Comisiei.
Deputatul PD-L i-a mai reproşat lui Bănicioiu că începe iar "cu atacuri la persoană". "Eu v-am mai spus, sunt unul dintre cetăţinii cercetaţi pe diferite chestiuni în România, cum sunt şi colegii dumneavostră şi şefii dumneavoastră de partid, nu are nicio legătură cu subiectul acestei anchete", a mai spus Boureanu.
Anterior, la iniţiativa deputatului PD-L, Gelu Vişan, a fost adusă în discuţie situaţia deputatului PSD, Cristian Rizea, care a fost retras miercuri din Comisia de anchetă de către grupul PSD după ce reprezentaţii PD-L au cerut recuzarea sa pe motiv că este cercetat de DNA pe problema cheltuirii fondurilor pentru tineret.
La rândul său, deputatul PNS, Nicolae Bănicioiu, a declarat că a fost clarificată problema cu Rizea, care s-a retras din Comisie. "Vă readuc aminte că încă funcţionează dubla măsură la dumneavoastră şi domnul Boreanu este aici în stânga noastră. Şi domnia sa este cercetat la DNA, e în regulă, nu vreţi să faceţi nimic în sensul ăsta. Vă rog eu foarte mult, nu mai vedeţi paiul din ochiul altuia şi bârna din ochii dumneavoastră o lăsaţi ascunsă acolo", a replicat Bănicioiu.

Fostul director RADET Gheorghe Dabela, condamnat la sase ani de închisoare
Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis marirea pedepsei fostului director general al RADET Gheorghe Dabela, condamnându-l la sase ani de închisoare în dosarul în care este acuzat ca a primit mita peste jumatate de milion de euro pentru derularea unui contract de modernizare a regiei. Curtea de Apel Bucuresti a decis, miercuri, marirea pedepselor în dosarul în care fostul director general al RADET Gheorghe Dabela a fost judecat, alaturi de Valentin Carali, fost ofiter superior SRI.
Curtea de Apel Bucuresti
a admis apelul Directiei Nationale Anticoruptie si a lui Eduard Pelengica. Astfel, Gheorghe Dabela a primit o pedeapsa de 6 ani închisoare si 2 ani interzicerea unor drepturi dupa executarea pedepsei principale. Initial, prima
instanta, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, îl condamnase la 3 ani de detentie. În cazul lui Valentin Gabriel Carali, fost ofiter superior în cadrul Serviciului Român de Informatii, instanta a marit pedeapsa primita initial la 4 ani si 6 luni de închisoare. De asemenea, Marian Fatu a fost condamnat sa execute o pedeapsa de 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor, iar Mihai Cucui, la 6 ani închisoare.
Curtea de Apel Bucuresti a mai decis si condamnarea la sase ani de închisoare a lui Ion Fatu si Eduard Valentin Pelengica, în timp ce Lilian Uzunov a primit o pedeapsa de 4 ani de închisoare. De asemenea, instanta i-a obligat pe Valentin Carali, Marian Fatu, Ion Gheorghe Dabela, Mihai Radu Cucui, Lilian Uzunov, Ion Fatu si Petco Uzunov la plata a câte 2.500 de lei cheltuieli de judecata. Aceasta decizie poate fi atacata cu recurs la instanta suprema.
În iulie 2006, s-a finalizat judecarea acestui dosar în prima faza, la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. În urma unei decizii a Curtii Constitutionale, instanta suprema a decis ca Curtea de Apel Bucuresti este competenta sa judece cazul.
100.000 de euro spaga
Procurorii anticoruptie au stabilit ca în perioada 1998-2002, persoane din conducerea RADET Bucuresti si intermediari ar fi pretins si primit, în mod repetat, de la reprezentantii firmei germane Preussag Rohrsanierung GmbH, bani si bunuri în valoare totala de peste jumatate de milion de marci germane, prin transferuri bancare
sau cash, pentru încheierea contractului economic si pentru asigurarea ritmicitatii platilor pe care urma sa le efectueze. Fostul director general al regiei Ioan Gheorghe Dabela ar fi primit mita 100.000 de euro, restul pâna la 500.000 de euro fiind împartiti între cei sapte complici ai acestuia.
Reprezentantii firmei germane Preussag Rohrsaneriung GmbH au încheiat cu RADET, la începutul anului 1999, un contract în valoare de 22 de milioane de marci germane, pentru reabilitarea a 25 de kilometri de conducta de transport
a agentului termic, derulat prin filiala la Bucuresti de firma germana.
Masini de la clientii RADET
Potrivit procurorilor anticoruptie, responsabilii RADET au cerut în mod repetat mita pentru realizarea contractului de investitii. Contractul ar fi fost atribuit fara licitatie si s-a derulat pana în momentul în care Primaria Capitalei a invocat, la sfarsitul lui 1999, intrarea în incapacitate de plata, dupa ce conturile sale au fost blocate.
Probele strânse de anchetatori au aratat ca Gheorghe Dabela a mai pretins si primit sume de bani si alte bunuri - printre care si trei autoturisme
de lux - de la reprezentantii a trei societati comerciale românesti care aveau relatii economice cu RADET, ca sa accepte încheierea unor contracte, derularea lor în cat mai bune conditii si, în special, ritmicitatea platilor catre acesti parteneri. Alaturi de Dabela au mai fost judecati, de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, Mihai Radu Cucuiu - fost director tehnic la RADET, Liana Uzunov - fost director comercial la aceeasi regie, Ion Fatu - fost director general în cadrul Ministerului Industriilor si Resurselor. Cei trei au fost condamnati pentru luare de mita în forma continuata si asociere în vederea savârsirii de infractiuni.
Interventii ale unui ofiter SRI
Potrivit procurorilor, acestia au primit, în mod repetat, de la reprezentantii germani diverse sume de bani si bunuri în valoare totala de aproximativ 15.000 de euro pentru derularea negocierilor si implementarea tehnologiei germane în reteaua de termoficare bucuresteana.
Procurorii au mai stabilit ca Valentin Carali, ca ofiter de obiectiv în cadrul Directiei Economice a SRI, raspundea direct, pe linie de serviciu, de RADET Bucuresti si Ministerul Industriilor si Resurselor. În aceasta calitate, el putea interveni pe langa directorii regiei bucurestene pentru acceptarea tehnologiei germane de reabilitare a retelei de termoficare din capitala. Suma totala primita de Carali pentru intermedierea negocierilor a fost stabilita de procurori la peste 47.000 de euro si 22.500 de marci germane.
În cazul celor patru germani (printre care Rudi Donath si Knud Gunter Gerdes), procurorii români au dispus transferarea procedurii în materie penala Parchetului din Hanovra, pentru continuarea cercetarilor.

Peste 99% dintre elevii care s-au înscris la admiterea în licee au fost admişi
Peste 99% dintre cei 189.588 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost admişi în licee, prin repartizarea computerizată ale cărei rezultate au fost anunţate, astăzi, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Un procent de 61,28% dintre candidaţi au fost admişi la prima
opţiune, ceea ce înseamnă, potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, că respectivii elevi au fost sfătuiţi bine de diriginţii şi profesorii lor, iar alţi 33% în primele trei opţiuni.
În urma repartizării computerizate 1.131 elevi au rămas nerepartizaţi din cauza numărului mic de opţiuni completate. Aceştia vor intra în a doua etapă de admitere. Ministrul Educaţiei a precizat că din 2001 de când funcţionează repartizarea computerizată, elevii au învăţat să-şi completeze mai bine fişele, astfel că dacă în 2001 erau 3,94% din elevi rămaşi nerepartizaţi, în 2009 au rămas 0,7%.
Şapte candidaţi au fost repartizaţi cu nota 10, trei dintre aceştia fiind de la Colegiul Traian din Drobeta Turnu Severin.
Peste 68% dintre elevii repartizaţi au avut medii cuprinse între 7 şi 10.
În 2008, peste 73 la sută dintre cei 178.799 de elevi care au completat fişele de înscriere au fost admişi în licee prin repartizarea computerizată. În total
, în licee au fost admişi peste 131.000 de candidaţi, în vreme ce numărul celor intraţi la şcoli de arte şi meserii este de 44.966, adică 25 la sută dintre cei care au completat fişa de înscriere.

Negoiţă despre Ridzi: Sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat nici recepţioner
emocrat-liberalii Gelu Vişan şi Dan Zătreanu au părăsit lucrările Comisiei de anchetă care o vizează pe Monica Iacob Ridzi, declarându-se revoltaţi de faptul că social-democratul Robert Negoiţă a adresat jigniri ministrului Tineretului afirmând că "nu ar angaja-o nici măcar ca recepţioneră".
În timpul audierii secretarului de stat Răzvan Bobeanu, social-democratul Robert Negoiţă s-a întrebat cine este responsabil cu conducerea mai multor direcţii din Ministerul Tineretului şi Sportului, în condiţiile în care "avem un ministru care nu face nimic şi nu a făcut nimic la viaţa ei".
"Aţi luat-o pe arătură", a intervenit democrat-liberalul Gelu Vişan, care s-a lansat în acuzaţii la adresa lui Negoiţă, legate de speculă imobiliară. "Eu mă pricep la mai mult decât ce spuneţi dumneavoastră", a spus, amuzat, Negoiţă.
Vişan i-a cerut lui Negoiţă să prezinte scuze pentru jignirile aduse ministrului Tineterului şi Sportului, însă Negoiţă a continuat să afirme că şi-a spus doar punctul de vedere.
"Vin dintr-o zonă reală şi am o percepţie reală asupra pieţei. Vreau să-mi manifest suprinderea, că eu nu am sesizat unde am jignit pe cineva. Aţi sărit ca arşi când am spus eu că un ministru, conform CV-ului, a vândut pufuleţi sau Eugenii până acum, că altceva nu am văzut să fi făcut, iar dumneavoastră nu v-aţi sesizat în niciun fel când un coleg al dumneavoastră l-a făcut prost pe un coleg al meu", a protestat Negoiţă, în timp ce Alina Gorhiu încerca, fără succes, să pună capăt discuţiei care se derula în prezenţa secretarului de stat invitat la audieri.
"Mi-e frică, sunt condus de un ministru pe care eu nu l-aş fi angajat
nici măcar recepţioner", a continua Negoiţă, stârnind revolta democrat-liberalilor Gelu Vişan şi Dan Zătreanu, care au părăsit sala.

Funeraliile actritei Farrah Fawcett vor avea loc marti
Ceremonia funerara privata pentru actrita Farrah Fawcett, care a încetat din viata
joia trecuta, se va desfasura la Catedrala Catolica din Los Angeles, marti 30 iunie. Actrita a murit joi, într-un spital din Los Angeles, la vârsta de 62 de ani, dupa trei ani de lupta
împotriva cancerului la colon. Farrah Fawcett, originara din statul american Texas, si-a câstigat celebritatea ca fotomodel, dupa ce a pozat în costum de baie pentru un afis, în 1970, fiind ulterior distribuita în serialul de televiziune “Îngerii lui Charlie”, realizat de regretatul producator Aaron Spelling. Ea a interpretat personajul Jill Munroe, o detectiva sub acoperire, extrem de atragatoare, bronzata, blonda si cu o coafura ciufulita. Farrah Fawcett si-a dat demisia dupa sfârsitul primului
sezon al serialului, dar acest rol a transformat-o într-un adevarat star la Hollywood.

Mischa Barton preferă să sărute fete
Pentru că oricum circula un trend lesbi pe la Hollywood, acum şi Mischa Barton preferă să se sărute cu fete.
Actriţa, cunoscută mai ales pentru rolul din serialul "O.C", a declarat că este deschisă scenelor de sărut de orice fel, dar preferă fetele. Mischa e de părere că un sărut cu o femeie nu este atât de tensionat ca cel cu un bărbat.

Monica a lasat balta examenele pentru Michael Bolton
Celebrul cantaret Michael Bolton se afla pentru cateva zile in Romania, unde a cantat, sambata seara, in cadrul unei petreceri private pe care Monica Columbeanu nu a vrut sub nici un chip sa o rateze. Cu toate ca se afla in plina sesiune si se pregateste sa-si sustina examenul de licenta, sotia lui Irinel si-a permis sa lase balta, pentru o seara, cursurile de la facultate si sa se relaxeze pe muzica lui Bolton, mai ales ca la petrecere se afla si buna ei prietena din Italia, Valeria Marini. Artistul american a fost invitat sa sustina un recital cu ocazia inaugurarii unui cazinou de lux din Bucuresti
. Cei aproximativ 400 de invitati si-au facut aparitia rand pe rand transformand parcarea cazinoului intr-o veritabila expozitie de limuzine de lux, care mai de care mai spectaculoase si mai scumpe. Printre cei prezenti s-au aflat numerosi oameni de afaceri si persoane publice precum Cristi si Mihaela Borcea, printul Paul de Romania si printesa Lia, Nora si Joseph Seroussi sau Rita Muresan. Invitatii au fost intampinati cu pahare de sampanie si muzica ambientala interpretata live la vioara si au avut bineinteles ocazia sa admire luxosul cazinou si sa-si incerce norocul la mesele
de jos.
Bote si Valeria Marini, amfitrionii serii
Organizatorii au amenajat un lounge superb chiar pe malul lacului Tei unde, in compania
unor bauturi fine, lumea a socializat de zor si a avut ocazia sa urmareasca pentru prima data in Romania o miniprezentare de moda semnata Valeria Marini. Valeria Marini impreuna cu designerul Catalin Botezatu au fost amfitrionii serii, transformand prezentarea intr-un adevarat show. Creativ ca intotdeauna, Catalin Botezatu a uimit si de aceasta data printr-un spectacol de moda atipic, designerul prezentandu-si colectia de haute couture, cu care a facut recent furori in Jamaica, intr-o regie sofisticata: modelele au jucat rolul unor dive rasfatate, pasionate de jocul
la ruleta sau de Black Jack. Dupa o scurta pauza, Michael Bolton a interpretat live cateva dintre cele mai frumoase melodii de dragoste ale sale. Minirecitalul acestuia poate fi considerat un adevarat moment de colectie, dat fiind faptul ca artistul nu obisnuieste sa cante decat in cadrul marilor concerte. Cantaretul a dat dovada de un profesionalism desavarsit: a venit cu 15 minute inainte sa intre pe scena, a stat impreuna cu staff-ul sau intr-unul din VIP roomurile clubului, nu a avut nici un fel de pretentii, iar dupa concert a plecat imediat la hotel. Pentru invitati, seara a continuat pana tarziu, caci cu totii au mers in noul
cazinou unde si-au incercat norocul la mesele de joc. Michael Bolton a cantat, aseara, si la Sala Palatului din Capitala.

Ce mananca artistii de renume de la B’ESTFEST
Meniurile si dietele din ingrediente naturale
, supele de legume, pestele, fructele proaspete, iaurturile si laptele dietetic sunt doar cateva dintre cele mai solicitate alimente din meniul vedetelor de la B’ESTFEST, ce se va desfasura de miercuri pana duminica la complexul expozitional Romexpo din Capitala, potrivit Agerpres.
Cel mai atent cu alimentatia sa este Moby, vegetarian convins de cativa ani. El a solicitat in mod expres numai produse organice: morcovi, mere, ghimbir, spanac, castraveti, sucuri de fructe, dar si unt de arahide.
Si membrii Looptroop Rockers sunt adeptii unei diete sanatoase, bogata in legume, fructe si alimente de provenienta naturala, fara coloranti sau aditivi chimici.
Daca printre instrumentistii din trupa lui Patrice pizza si preparatele cu specific thailandez sunt la mare cautare, artistul reggae este, insa, vegetarian si isi doreste ca mancarea sa sa fie preparata "cu multa dragoste".
Membrii trupei Franz Ferdinand nu exclud din meniu felurile de mancare pe baza de carne, dar acestea trebuie sa fie preparate cu foarte mare atentie, fara prea multe grasimi, produsele fast-food fiind de neacceptat.
Lemmy de la Motorhead prefera margarina tartinabila, branzeturile frantuzesti, ouale fierte tari, optand la desert pentru o portie sanatoasa
de capsune cu zahar.
Printre artistii deschisi catre noi
experiente se numara The Killers si Manowar, care doresc sa incerce bucataria romaneasca traditionala si au solicitat ca meniul din backstage sa contina o selectie de preparate cu specific local.
Santana isi va aduce la festival bucatarul personal, care a solicitat echipei care se ocupa de aprovizionarea zonei de backstage sa-i puna la dispozitie fructe, legume, diverse produse de patiserie (paine neagra si paine de secara, gogosi, briose, croissante), o selectie de branzeturi rafinate, precum si mai multe sortimente de carnati si salam. In ceea ce priveste barul din backstage, selectia de bauturi va fi una variata, de la fresh de portocale, cidru de mere si apa cu vitamine
, pana la diverse sortimente de bere, whisky, coniac, vodca, sampanie, vin de cea mai buna
calitate si diverse cocktail-uri.
Line-up-ul festivalului include peste 30 de artisti, printre care The Killers, Moby, Motörhead, Orbital, Franz Ferdinand, Santana si Manowar. Biletele pentru Ziua Zero si biletele de o zi (130 de lei pana pe 30 iunie, 150 de lei pe durata festivalului si la intrare), cele pentru AFTERSHOCK (100 de lei si 150 de lei, in functie de distanta fata de scena), precum si abonamentele pentru 2, 3 si 4 iulie (270 de lei) sunt disponibile pe www.myticket.ro si in magazinele Diverta.

Domeniul Neverland va deveni parc tematic
Domeniul Neverland, fosta proprietate a lui Michael Jackson, descrisă de acesta ca „tăråmul unde eu sunt Peter Pan şi mii de copii vin să mă vadă“, va deveni parc tematic, consacrat memoriei starului american, informează „Sunday Express“.
Anunţul a fost făcut de compania
Capital Colony LLC, care a preluat Neverland, o proprietate evaluată la 120 de milioane de dolari. Parcul ar putea fi deschis pentru public anul viitor.
Surse de la Capital Colony LLC au anunţat că ferma Neverland, care este în proces de restaurare, va fi våndută unui proprietar
privat, cu condiţia ca acesta să păstreze vie
amintirea legendei regelui pop, transformånd proprietatea într-o atracţie turistică destinată omagierii lui Michael Jackson.
Starul american a cumpărat Neverland în 1988 şi l-a transformat într-un tăråm al fanteziei, cåntăreţul invitånd sute de copii să beneficieze de atracţiile parcului.

Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)